Ancheta în cazul incendiului din Clubul Bamboo continuă. Casa lui Joshua Castellano, sigilată de anchetatori

26 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Ancheta în cazul  incendiului din Clubul Bamboo continuă. Casa lui Joshua Castellano, sigilată de anchetatori

Continuă ancheta la clubul Bamboo. Procurorii şi specialiştii de la Insemex merg acolo pentru a face cercetări şi a vedea dacă încă mai există vreun pericol.Totodată, patronului clubului, Joshua Castellano va primi şi o parte din hainele pe care le avea în locuinţa de lângă local şi care a fost sigilată de anchetatori, potrivit anatena3.  În urma incendiului izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, clubul a ars în totalitate.Au ajuns la spitalele din Capitală 44 de persoane.

Clubul Bamboo a ars în totalitate în noaptea de vineri spre sâmbătă. Incendiul a fost declarat stins luni, la ora 12,30. Clădirea este prăbuşită în cea mai mare parte.Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, a declarat, luni, la ieşirea din sediul Poliţiei Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spaţiu care în mod normal este închis.

Designerul Cătălin Botezatu, unul dintre acţionarii de la Bamboo, a declarat miercuri că ia în calcul faptul că incendiul care a mistuit clubul a fost pus intenţionat.

„Credem în continuare - există o ipoteză pe care, bine-nţeles, nu au exclus-o nici măcar pompierii şi anchetatorii, dar până nu se intră acolo, nu ştim - că a fost pus intenţionat, pentru că nu avea cum să ia foc, vorbim despre o încăpere în care nu există nicio priză, nicio sursă de lumină, nu era nimic aprins acolo, în afară de acel semnal Exit, care a stat aprins până în momentul în care tavanul a căzut, chiar în faţa domnului Tarkan. De aceea vă putem spune că nu avea nimeni acces acolo”, a susţinut Botezatu, miercuri, la o conferinţă de presă organizată de conducerea clubului. 
El a precizat că Bamboo avea un aviz de funcţionare şi era dotat cu toate cele necesare în caz de incendiu.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră