Senatorii au adoptat propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 în sensul că este considerată amenințare la adresa siguranței naționale orice acțiune sau inacțiune care lezează resursele economice strategice ale României.
Prin propunerea legislativă, amendată în comisiile de specialitate, se prevede completarea articolului 3 al Legii privind siguranța națională cu litera m), potrivit căreia: "orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional".
Legea are un caracter organic, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, cu 99 de voturi 'pentru' și patru abțineri. Propunerea legislativă a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 7 octombrie.