”De regulă, oamenii mă întreabă dacă am origini românești, dar nu am. Acum însă pot spune că sunt româncă. Acum sunt înrudită cu Iașiul și prin Iași cu România. Familia soțului meu este din această regiune și mereu mi-au vorbit despre Iași și locurile frumoase de aici. Nu am fost parte a acestei povești până acum. Simt că la Iași este o dorință reală pentru a ne aduce aminte de trecut, să-l confruntăm și să ne orientăm gândurile spre viitor. Avem foarte multe lucruri de realizat împreună. Din acest motiv sunt foarte recunoscătoare domnului primar Mihai Chirica pentru că este atât de activ în a întări relațiile dintre Iași și Israel”, a declarat ambasadoarea.
”Este o zi specială pentru orașul nostru, care arată faptul că Iașiul este un oraș al toleranței și că rămâne un oraș al culturii, al tradițiilor, al multiculturalității. Prin generația noastră reușim să punctăm acest lucru. Practic, prin acest moment arătăm întregii lumi că Iașiul știe să își amintească de momentele frumoase și mai puțin frumoase din istoria sa și că știe să își prețuiască oamenii valoroși. Cetățenii orașului Iași aduc o prețuire comunității care a scris o pagină frumoasă din istoria sa”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului.