Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât astăzi suspendarea din funcție a lui Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
Emilian Eva a fost trimis astăzi în judecată în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații. El a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai - iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale "ca să fie bine pentru toată lumea", în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate. După soluționarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014- ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată. Procurorii DNA mai arată că în intervalul august 2014- iunie 2015, Emilian Eva a achiziționat, în vederea revânzării, și a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacțiilor intermediate pentru un număr de peste 200 de picturi, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.
Şi Alina Bica a fost suspendată...
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât astăzi şi suspendarea Alinei Bica din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a trimiterii acesteia în judecată. Fosta șefă a DIICOT Alina Bica și fostul șef al ANAF Șerban Pop au fost trimiși în judecată de DNA, săptămâna trecută, într-un nou dosar, în care sunt acuzați că au luat mită pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
Alina Bica este acuzată de luare de mită și participație improprie sub forma determinării cu intenție la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de abuz în serviciu, iar Șerban Pop- de complicitate la dare de mită. În dosar, a fost deferit justiției și omul de afaceri Horia Simu pentru dare de mită, arestat preventiv în altă cauză. Alina Bica a mai fost trimisă anterior în judecată, în dosarul ANRP.