Zona a fost evacuată, circulația, întreruptă, iar la fața locului au sosit specialiști pirotehniști și din cadrul Serviciului Român de Informații.
Conform unor surse din cadrul anchetei, camerele instalate pe o clădire din vecinătate au surprins momentul în care două persoane au abandonat bagajale, în jurul orei 5 dimineața.
În imediata vecinătate a benzinăriei, situată chiar în centrul municipiului Piatra-Neamț, se află blocuri de locuințe și un centru comercial.
Un om al străzii este interogat de polițiști, după ce a afirmat că cele două bagaje îi aparțin.
Într-o relatare de la fața locului, un reporter al mesagerneamt.ro scrie că pirotehnistul SRI care cercetează bagajele suspecte a scăpat unul pe trotuar, din fericire fără urmări. De asemenea, același reporter spune că locul în care s-a produs incidentul a devenit un loc de pelerinaj al locuitorilor orașului, magazinele din zonă înregistrând recorduri la vânzarea de suc și cafea.
După ce bagajele au fost scanate de specialiștii SRI s-a constatat că a fost vorba doar de o alarmă falsă, dispozitivul de siguranță fiind îndepărtat și circulația întreruptă.