Alerta alimentară! Peste 300.000 de ouă cu salmonella, identificate și retrase de pe piaţă!

31 Dec 2016 | scris de Mara Răducanu
Alerta alimentară! Peste 300.000 de ouă cu salmonella, identificate și retrase de pe piaţă!

"Avem o alertă în România, a fost emis buletin de analiză cu salmonella tifimurium, fapt pentru care s-a iniţiat alertă şi de ieri au fost retrase 330.000 de ouă provenite din Polonia. De ieri până azi, colegi din şase judeţe din România sunt în teritoriu şi întocmesc documente. Au pus sub sechestru aceste ouă, urmând ca ele să fie dirijate la neutralizare. Aceste ouă au fost distribuite din Caraş-Severin către Timiş, Sibiu, Hunedoara, Argeş şi Prahova. În aproximativ 24 de ore, datorită noului sistem rapid de alertă, am reuşit cu colegii mei, dat fiind faptul că e Anul Nou, să retragem întreaga cantitate de ouă de la raft", a precizat Mihai Ponea, potrivit agerpres.ro. 

El a subliniat că ouăle nu au ajuns la consumatori.

Potrivit lui Ponea, salmonella tifimurium este foarte periculoasă, putând produce toxiinfecţii alimentare grave, care la copii şi vârstnici ar putea provoca decesul.

"Luna trecută au fost trei decese în Croaţia, tot de la ouă provenite de la o fermă din Polonia, fapt pentru care ne-am alertat şi în mai puţin de 10 ore au fost retrase toate ouăle de pe piaţa din România", a afirmat Mihai Ponea.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră