A fost argintul viu al cinematografiei și scenei de teatru românești, extrem de dinamic, cu o energie năucitoare, mobil, interpretând personaje active, pline de viață (nu ne aducem aminte să fi avut vreun rol în care să fie un funcționar căruia-i trece viața pe dinainte stând pe un scaun la birou), fie că a jucat în filme amar-duioase („Balul de sâmbătă seara”), fie în filme polițiste („Ultimul cartuș”, „Cu mâinile curate”), fie în filme de război („Am fost șaisprezece”, „Ultima noapte de dragoste”).
Însă cel mai mult a iubit comedia. Sau comedia pe el. Începând cu primul său film „Un surâs în plină vară” (unde juca rolul lui Făniță), comedia l-a prins în mrejele ei și nu l-a mai scăpat din mână, făcându-l să fie ba „plutonierul Căpșună” (din sera B.D.), ba Alecu („Astă seară dansăm în familie”), ba Pompei (în „Toamna bobocilor” și „Iarna bobocilor”), ba Gogu a lu Pupăză (în „Nea Mărin miliardar”).
Citește și:
Ba mai mult, oricâte ecranizări s-ar mai face după poveștile lui Creangă, un „Păcală” mai natural, mai românesc, mai autentic, mai apropiat de imaginația oricărui spectator, nu va mai putea fi plăsmuit așa cum a fost acel Păcală jucat de Sebastian Papaiani. De fapt, Papaiani a fost adevăratul Păcală al filmului, al teatrului, al duhului și spiritului neamului românesc surprins în momentul său de genială creativitate populară! Pe de altă parte, cine nu-și mai amintește de Lampă (din „Roșcovanul”), de Ieremia (din „Toate pânzele sus”) ori de Grig Ștevie (din „Secretul lui Bachus”) ?
S-a născut la 25 august 1936, în Pitești, cu tatăl de origine greacă, care a trecut prin toate profesiile, de la măturător, până la vânzător de pește și de ziare, lucrând și la Crucea de Piatră și la circ, unde rupea lanțuri. Copilăria și-a petrecut-o, după cum mărturisea cândva, „într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fi prieten...” Poate acest melaj, profesiile atât de diverse ale tatălui și pitorescul cartierului în care a locuit, să-și fi pus amprenta în ce privește naturalețea cu care aborda orice rol.
La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat fiind de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl ajută să treacă peste multe obstacole pentru a ajunge actor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1960 și, în 1963, debutează în comedia regizorului Geo Saizascu „Un surâs în plină vară”, unde, alături de tânăra actriță Floriana Luican, se face remarcat atât de critici, cât și de public.
Anii au trecut, filmele au sporit, o țară întreagă ajungând să-l cunoască pe Papaiani, de la puștii de gimnaziu, până la bunicii viforâți și și albiți de amintirile de-o viață, 80 de ani, ani care, că a vrut sau nu, s-au scurs printre degete, rămânând, în schimb, în căușul palmei, bobițele de diamant ale filmelor și rolurilor sale nemuritoare.
Dumnezeu să-l odihnească!
