Mădălina Dobrovolschi a demisionat miercuri din funcția de purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, după ce a deținut poziția timp de 3 ani.
Mădălina Dobrovolschi a fost numită purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis în august 2016.
„Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională. Îi mulțumesc președintelui pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult. Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”, a declarat Mădălina Dobrovolschi, pentru Mediafax.
Mesajul a fost repetat și pe pagina personală de Facebook.
Mădălina Dobrovolschi a fost numită purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis în august 2016, anterior fiind junalist la TVR, B1 Tv și Antena 3. În anul 2014, a moderat, la postul B1TV, confruntarea electorală dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta.
Probabil cel mai controversat moment al carierei ei la Cotroceni a fost anunțarea demiterii Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. Klaus Iohannis a fost intens criticat atunci că a trimis purtătorul de cuvânt să facă acest anunț atât de important și de delicat.