Fotbalistul Nicolae Stanciu a părăsit luni dimineață cantonamentul echipei naționale a României, cu permisiunea selecționerului Christoph Daum, și a plecat în Belgia pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul cu gruparea Anderlecht Bruxelles,scrie agerpres.ro.
Mijlocașul stelist, care ajunsese în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia încă de duminică, a plecat spre Bruxelles însoțit de impresarul Anamaria Prodan și reprezentantul clubului Anderlecht, cel care a negociat la București cu Gigi Becali transferul fotbalistului.
După ce va efectua vizita medicală, Nicolae Stanciu va semna un contract valabil cinci sezoane cu gruparea belgiană la care mai activează și Alexandru Chipciu. Mijlocașul se va întoarce în cantonamentul echipei naționale a României în cursul acestei seri.
Fotbalistul Nicolae Stanciu a fost transferat duminică de clubul Steaua București la gruparea belgiană Anderlecht Bruxelles în schimbul sumei de 9,8 milioane de euro, a anunțat finanțatorul grupării roș-albastre, Gigi Becali.
În urma acestui transfer, mijlocașul stelist devine cel mai scump jucător vândut vreodată de un club din România. Steaua va încasa 4 milioane de euro la semnarea contractului, 3,8 milioane peste 10 luni și încă două milioane dacă fotbalistul va juca în cel puțin 50 la sută din meciuri în două sezoane din următoarele cinci.
În vârstă de 23 de ani, Nicolae Stanciu a mai evoluat până acum la Unirea Alba Iulia și FC Vaslui. La 1 iulie 2013, gruparea FC Steaua l-a achiziționat pe Stanciu de la FC Vaslui în schimbul sumei de 1 milion de euro.
Stanciu face parte din lotul convocat de selecționerul Christoph Daum pentru partida cu Muntenegru, care se va disputa în 4 septembrie, la Cluj-Napoca, în preliminariile CM 2018. Reunirea lotului este programată luni, la ora 17,00, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia urmând să aibă loc primul antrenament reprezentativei României.