Şi Barcelona a vrut să-l transfere pe Pogba dar s-a retras din cursă văzând ofertele astronomice făcute de Real şi Manchester United. ( Pâna la urmă francezul a plecat la clubul englez pentru 105 milioane de euro). Ariedo Braiga, directorul sportiv al Barcelonei ,a explicat decizia clubului; “ Niciun jucator din lume nu valorează atât de mult”. Recunoaste că e o decizie economica dar mai e şi altceva:presiunea enormă care va fi pe Pogba. Toata lumea se va gandi la banii cheltuiţi iar când va face un meci prost toată lumea îl va critica pe fotbalistul de 105 milioane de euro.
Pe de altă parte la atât de mulţi bani mentalul colectiv va spune:trebuie să câştige de unul singur meciurile. Ceea ce e imposibil şi de aici presiunea uriasă asupra jucătorului cumpărat în urma unor negocieri scăpate de sub control , asa cum se mai întamplă in fotbalul de înalt nivel.De aceea,spune Braiga, Pogba nu ar trebui să se gandeasca la suma de transfer care ar reprezenta,psihic vorbind, un balast în evoluţia sa. Într-adevăr ,să nu se gândeasca. Dar poate? Va scăpa de presiunea mediatică? Dar de aşteptările uriaşe ale suporterilor? Aici, e de fapt cheia acestui transfer realizat la o sumă greu de explicat+ ca Pogba să uite sumele mari de bani pe care le-a pus în mişcare.