Nadia Comăneci și Ilie Năstase sprijină delegația României la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015

27 Apr 2015
Nadia Comăneci și Ilie Năstase sprijină delegația României la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015
Marii sportivi Nadia Comăneci și Ilie Năstase vor sprijini delegația României la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015, care vor avea loc la Los Angeles, a anunțat Fundația Special Olympics din România într-un comunicat remis Agerpres.
Nadia Comăneci și Ilie Năstase s-au fotografiat, duminică, în apropierea principalului teren de tenis din incinta Arenelor BNR, cu sportivii Special Olympics România: Mădălina Marin, Bogdan Cleniuc, Nicușor Cârciumaru și Denisa Iliescu. Fotografia a fost realizată ca o avanpremieră a prezentării delegației românești pentru Jocurilor Mondiale.

”Admir determinarea și munca lor intensă. Pentru mine, ei sunt adevărații campioni!”, a scris Nadia pe pagina sa de Facebook. Ea îi va însoți pe reprezentanții României pe toată perioada competiției. Nadia Comăneci, membru al Boardului Special Olympics International, va fi alături de delegația României la Los Angeles, fiind implicată activ în organizarea Jocurilor.

România va participa cu 27 de sportivi, ce vor concura la înot, gimnastica artistică, bocce, tenis de masă, fotbal unificat și atletism. Din delegație vor face parte antrenori pentru fiecare disciplină sportivă.

”Vreau să câștig, dar, dacă nu pot câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea”, este jurământul pe care l-au făcut cei 27 de sportivi care vor reprezenta România la această competiție.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, Los Angeles 2015, vor avea loc în perioada 25 iulie — 2 august în Statele Unite ale Americii și vor aduce laolaltă 7.000 de sportivi din 177 de țări, care vor concura la 25 de discipline. Sunt așteptați să participe 30.000 de voluntari și 500.000 de spectatori. Președinți de onoare ai evenimentului sunt Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și Prima Doamnă, Michelle Obama.

Fundația Special Olympics din România a fost înființată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale șansa de a-și descoperi și dezvolta potențialul și calitățile sportive prin intermediul programelor de pregătire și al evenimentelor competiționale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei și ai comunității din care fac parte. Special Olympics constituie o experiență care insuflă energie, sănătate, încredere în sine și bucuria de a trai.

Special Olympics și Paralympics sunt două organizații diferite, recunoscute de către Comitetul Internațional Olimpic (CIO). Principala diferență dintre ele consta în tipul deficiențelor sportivilor participanți și nivelul capacităților sportive ale acestora.

Fundația Special Olympics din România este o organizație non-profit, parte integrantă a mișcării internaționale Special Olympics ce are ca principal obiectiv integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilități intelectuale, construind astfel o viață mai buna pentru aceasta categorie defavorizată de copii și adulți. Special Olympics constituie o experiență care insufla energie, sănătate, încredere în sine și bucuria de a trăi. (agerpres.ro)

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră