Evenimentul face parte din programul Asociaţiei “Sport La Orice Vârstă” şi este posibil datorită colaborării dintre S-KARP şi Primăria Sinaia.
Cursa de UrbanTrail va avea o lungime de 11 kilometri şi la ea vor putea participa alergători de toate felurile. Traseul este alcătuit din segmente cu asfalt, poteci de pământ, piatră cubică, trepte, dar şi o bucată din pista de bob din oraş. În funcţie de rezultatele obţinute, alergătorii se vor califică în sferturi, în semi-finale şi în finală.
“În ultimii ani Sinaia a atras din ce în ce mai multe competiţii sportive. Oraşul nostru, leagăn al sporturilor de iarnă, se dezvoltă armonios şi pe segmentul activităţilor de vară. Alergatul, drumetia şi mersul pe bicicletă pot face din Sinaia atât o destinaţie de vară extrem de atractivă pentru turişti, cât şi un oraş cu care locuitorii să se mândrească. Sportul şi, mai ales, educaţia sportivă rămân priorităţi în strategiile pe termen mediu şi lung ale administraţiei sinăiene. Faptul că pe 9 aprilie oraşul nostru găzduieşte o premieră: primul concurs de alergare urbană, de acest tip, din România, nu poate decât să mă bucure. Sper că sinăieni vor participa în număr cât mai mare!” a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.
Traseul de concurs este unul spectaculos nu doar datorită varietăţii sale, ci şi pentru că participanţii vor alerga pe lângă cele mai importante obiective turistice. Practic, evenimentul de la Sinaia se asemănă foarte mult cu maratoanele organizate la Paris sau la Berlin, unde traseul este amenajat în aşa fel încât să fie puse în valoare şi frumuseţile arhitectonice.
Organizatorii îşi doresc ca evenimentul să devină un reper important pentru amatorii de alergare. Zona de start şi sosire va fi amenajată pe Bulevarul Carol I, care va fi închis traficului rutier, între sensul giratoriu cu Strada Aosta şi Parcul Dimitrie Ghica. Ambasadorii S-KARP UrbanTrail Sinaia 2016 sunt Gheorghiţă Vitalie şi Tomy Coconea, doi sportivi cu performanţe deosebite, campioni desăvârşiţi şi oameni de calitate.