Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.
Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în faţa ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018).
Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în faţa campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate.
Simona Halep şi-a egalat luni cea mai lungă serie a sa de victorii, 14, care data din 2015. Ultimul eşec al constănţencei a fost în semifinale la Australian Open anul acesta, când Garbine Muguruza s-a impus cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep a fost neînvinsă la simplu, câştigând trei titluri consecutive, la Dubai, Praga şi Roma.
Meciul a fost unul fără istoric, Halep reuşind să ia primul set în doar 21 de minute. Simona a început şi actul secund cu break, dar apoi Pliskova a câştigat singurul său ghem, după două duble greşeli făcute de Halep.
Halep are acum 8-4 în meciurile directe cu Pliskova, după ce jucătoarea cehă se impusese la precedentele două dueluri, anul trecut, la Miami şi Turneul Campioanelor.
Simona Halep va primi un cec de 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA, iar Pliskova se va alege cu 150.000 de euro şi 585 puncte WTA.
Halep a beneficiat şi în sferturi de retragerea unei adversare, kazaha Iulia Putinţeva abandonând la scorul de 6-2, 2-0 pentru Simona. Celelalte jucătoare învinse de Halep la Roma au fost italianca Jasmine Paolini în turul al doilea, cu 6-3, 6-4, ucraineanca Daiana Iastremska în optimi, cu 7-5, 6-4, şi spaniola Garbine Muguruza în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-4.
Simona Halep a ajuns la 22 de titluri cucerite în carieră.
Halep a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, în 2017 a câştigat la Wimbledon, iar în 2020 la Dubai, Praga şi Roma.
Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.