Premierul Ungariei, Viktor Orban, a trimis o scrisoare de felicitare scrimerei Simona Pop, care a câștigat medalia de aur la Olimpiada de la Rio.
După victoria ei în Brazilia, Pop, care locuiește la Satu Mare, a devenit faimoasă în rândul etnicilor maghiari după ce a mulțumit orașului, atât în română, cât și în maghiară, la un portal de știri.
Orban a felicitat-o pe Pop pentru triumful ei de la Olimpiadă și i-a urat să se bucure de sănătate și de succese în continuare.
Scrisoarea a fost înmânată campioanei la Satu Mare de către consulul Ungariei la Cluj, Annamaria Bekefi.
Pop a declarat pentru agenția de presă ungară MTI că tatăl ei este de etnie maghiară și că în familie a vorbit în copilărie maghiara, dar că școlile absolvite, și univesitatatea, au fost în limba română.
Ea a declarat că scrisoarea de felicitare primită de la premierul ungar este o mare onoare pentru ea. Scrimera a explicat că acum câțiva ani a semnat cu Steaua, clubul sportiv al Armatei, și de accea nu a putut să depună solicitare pentru a obține și cetățenia ungară.
”Când mă voi retrage din competițiile sportive și voi părăsi rândurile Armatei române, cel mai probabil voi solicita cetățenia ungară”, a declarat ea, potrivit MTI.