Scene ruşinoase la Campionatul European de gimnastică. Antrenoarea Mariana Bitang a dat cu mopul!

20 Apr 2017
Scene ruşinoase la Campionatul European de gimnastică. Antrenoarea Mariana Bitang a dat cu mopul!

România organizează cea mai importantă competiţie sportivă din ultimii ani, Campionatul European de gimnastică, la Cluj-Napoca, dar competiţia nu este ocolită de probleme. În sala în care se antrenează sportivii înainte de a concura s-a infiltrat apă în cursul zilei de joi, din cauza ninsorii abundene, iar cei aflaţi la faţa locului au fost nevoiţi să dea cu mopul, indiferent de statutul lor.

Printre aceştia şi "Doamna de Fier" a gimnasticii, cum este supranumită antrenoarea Mariana Bitang, una dintre cele mai importante antrenoare din istoria gimnasticii româneşti.

Jurnalistul Dorin Chioţea a postat pe pagina sa de Facebook o imagine în care apare Mariana Bitang dând cu mopul pentru a îndepărta apa. Problema a fost ulterior rezolvată de organizatori. Până atunci, însă, a fost suficientă o postare pe Facebook pentru ca imaginea să facă înconjurul Internetului.

Iată şi mesajul postat de Dorin Chioţea pe Facebook.

"Priviti fotografia anului 2017: Doamna de Fier Mariana Bitang vrea o sala de antrenamente civilizata pentru sportivi. Iar pentru asta e gata sa faca orice, inclusiv sa dea cu mopul la Campionatele Europene Petrom. "Noi suntem voluntari pe aici", imi spunea cu subinteles inegalabilul Octavian Bellu. Gimnastica cu glorie si raze de lumina pentru Mariana nu inseamna doar glamour, ci deseori si ravna de tip low cost. Admiratia sincera a unei femei de serviciu istovita langa galeti e parte din peisaj. Jur ca ma inclin fara alte cuvinte!
UPDATE
Problemele salii de antrenament au fost rezolvate. Erau cauzate de niste infiltratii aparute ca urmare a ninsorii abundente. Compania de constructii a remediat chestiunea in timp record. Bravo!
"

Alte stiri din Sport

Ultima oră