George Cosac, preşedintele suspendat al Federaţiei Române de Tenis după ce a preluat şefia CS Dinamo Bucureşti, este conştient de valoarea adversarelor şi recunoaşte că România porneşte cu şansa a două în acest duel. “Este o întâlnire împotriva campioanei mondiale din ultimele trei ediţii. Din păcate, va trebui să jucăm fără cea mai importantă jucătoare, pentru că Simona are nevoie de o operaţie cât mai repede. Simona este a doua jucătoare din lume, o jucătoare foarte importantă. Nu pot să spun în procente cu cât scade forţa echipei noastre. Dar absenţa ei este o pierdere importantă. Pornim cu şansa a doua, aşa cum am pornit şi în Canada. Dar e un meci în care ne păstrăm şansele noastre. Având susţinerea publicului de la Cluj, sperăm că aceste şanse să se mărească, iar la sfârşitul celor două zile să fim chiar câştigători", a spus Cosac. Pe lângă Simona Halep, ar mai putea absenta şi Alexandra Dulgheru, însă o decizie finală se va lua numai în cursul zilei de mâine.