Succes istoric pentru Polonia. Omul meciului, un exemplu pentru Tătăruşanu

25 Iun 2016 | scris de Sorin Anghel
Succes istoric pentru Polonia. Omul meciului, un exemplu pentru Tătăruşanu


Primul meci din optimile de finală ale „europeanului” din Franţa a fost câştigat de către Polonia, formaţie ce a condus la pauză datorită reuşitei lui Kuba Blaszczykowski, din minutul 39. Fostul elev al lui Dan Petrescu de la Wisla Cracovia a ajuns astfel la cel de-al doilea gol la EURO 2016. În partea a doua a jocului, elveţienii au presat fără încetare şi au reuşit egalarea printr-o execuţie de excepţie a micuţului Shaqiri, în minutul 82. Partida a intrat în prelungiri, unde nimeni nu a forţat, astfel că prima echipa ce a obţinut calificarea în sferturile de finală s-a decis în urma loviturilor de departajare.

Polonezii s-au dovedit mai puternici şi au reuşit să obţină calificarea, eliminând astfel una dintre echipele cu care România a jucat în faza grupelor la EURO 2016. S-a simţit un aer de fericire printre români, iar Polonia, adversar cu care ne vom lupta pentru calificarea la “mondialul” lui Putin, merită o plecăciune din partea noastră pentru că ne-a răzbunat.


Leşii vor juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Croaţia şi Portugalia. Ascensiunea fotbalului polonez la nivel de echipa naţională se bazează pe faptul că în Polonia a crescut în mod evident numărul de jucători legitimaţi, iar întrecerea internă nu a fost invadată de ciurucuri din străinătate.


În faţa elveţienilor, cel mai bun om al polonezilor a fost Fabianski, portar ce tocmai s-a transferat la Arsenal Londra. Goal-keeperul Poloniei a avut câteva intervenţii salvatoare, care i-au disperat pe jucătorii din Ţara Cantoanelor. Fabianski este exact opusul lui Tătăruşanu, portarul fără mâini al României. Polonezul a dovedit că este rege între buturi şi nu mişcă nimic in fata sa în careul mic. În repriza a doua, în urma unui duel aerian, a fost lovit de către un elveţian şi a căzut la pământ, fără însă a lăsa mingea din braţe. Fabianski e genul ăla de portar care nu se da bătut nici dacă îl loveşti cu maşina.

Alte stiri din Sport

Ultima oră