Sabine Kehm, managerul de comunicare al septuplului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, care de 17 luni este imobilizat în urma unui stupid accident la schi, a declarat că starea pilotului german se îmbunătățește încet, dar sigur.
Misterul care înconjoară starea de sănătate a multiplului campion, de la gravul accident din decembrie 2013, de la Meribel, în Franța, este, totuși, departe de a fi spulberat. Căci informațiile sunt strict filtrate de managerul de comunicare, un adevărat zbir, când vine vorba despre detalii.
Totuși, Sabine Kehm a decis ca vineri să furnizeze câteva informații cu ocazia unui interviu promoțional. Vești relativ încurajatoare, evocând o lentă ameliorare a convalescenței sale îndelungate, comentează Huffington Post Deutschland.
”Situația se îmbunătățește încet, dar sigur. Suntem fericiți că putem afirma că Michael face progrese constante, ținând cont de extrema gravitate a accidentului său”, a declarat Kehm.
”Dar e sigur că va fi nevoie de mult, mult timp pentru recuperare. Va fi o luptă lungă pentru el, dar și pentru cei care îl înconjoară. Dar suntem mândri și ne felicităm pentru faptul că putem înfrunta toate cu capul sus”, a mai spus Kehm.
Michael Schumacher a ieșit din comă în iunie anul trecut. (I.D)