Meciuri fără spectatori la europenele de fotbal din Franţa

23 Mar 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Meciuri fără spectatori la europenele de fotbal  din Franţa

Riscul unor atentate teroriste este evident dar pe de altă parte se pune în balanţă impactul psihologic al acestei decizii.Ar fi o victorie a teroriştilor şi ar pune in discutie organizarea altor competiţii de amploare.

 

Pe lângă măsurile organizatorice, UEFA ia în calcul şi disputarea unor meciuri fără spectatori.Giancarlo Abete,vicepreşedinte al UEFA a declarat în cotidianul Gazzetta dello Sport că este exclusă varianta anulării competiţiei dar vor fi luate măsuri extreme ajungându-se până la interzicerea prezenţei suporterilor în tribune.


"Există riscul ca unele meciuri de la Euro să se joace cu porţile închise. Sunt unele partide cu grad ridicat de ameninţare teroristă şi luăm în calcul mai multe variante. Un turneu de asemenea anvergură e greu să fie anulat sau amânat, astfel că ţările europene, UEFA şi FIFA trebuie să se pună de acord cu privire la modul în care va fi organizat. Sunt multe temeri şi trebuie găsite soluţii", a declarat Abete ,scrie Digisport.ro

Alte stiri din Sport

Ultima oră