De mâine, toată ţara intră în vacanţă. Va fi un week-end prelungit, prilejuit de sărbătorirea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României. Ninsorile din această săptămâna, din zona montană, i-au făcut pe iubitorii sporturilor de iarnă să-şi scoată schiurile şi plăcile de snowboarding de sub pat sau de prin poduri şi să înceapă să-şi facă planuri pentru prima ieşire din acest sezon.
Valea Prahovei este toată un şantier şi ninsoarea de acum i-a luat pe nepregătite pe toţi. La Sinaia încă se lucrează la telegondola ce va face legătura între Cota 1.400 şi Cota 2.000. Inaugurarea trebuie să se petreacă înaintea Sărbătorilor de Iarnă. Până atunci, cei care doresc să meargă la sfârşitul acestei săptămâni în Bucegi trebuie să ştie că pot urcă pe munte numai cu telecabina celor de la Teleferic Prahova. Încă nu se poate schia în Valea Dorului, astfel că cei care doresc să se bucure de iarnă o pot face numai pe Carp. Zăpada care a căzut nu este suficient de mare, astfel că se va putea schia pe bucăţi, cu grijă, folosind echipamentul cel mai vechi.
Şi Buşteniul este în şantier. În plus, astăzi a plouat la poalele Bucegilor, astfel că pârtia Kalinderu nu este deschisă. În schimb, telescaunul cu patru locuri va funcţiona pentru turiştii care vor dori să urce pentru a vedea oraşul de sus. La Azuga, telegondola va funcţiona în toate cele patru zile ale mini-vacanţei de 1 Decembrie. Sus, în zona de creastă, este suficient de multă zăpadă, dar în partea de jos a pârtiilor Sorica şi Cazacu stratul are o grosime de numai 10 centimetri, iar rigolele amenajate pentru scurgerea apei de pe versant încă nu au fost acoperite. Prognoza meteo indică temperaturi foarte scăzute şi ninsori puternice pentru mâine seară în cea mai nordică localitate a judeţului Prahova. Zăpadă artificială se va produce însă abia la sfârşitul săptămânii viitoare.
Predealul a fost acoperit de zăpadă în aceste zile, dar la baza pârtiilor de schi se lucrează la amenajarea unei parcări ce ar putea face că staţiunea braşoveană să scape de aglomeraţia care îi îngrozește pe turişti în fiecare week-end. Şanse să se schieze încă nu prea sunt. Muntele e alb, însă instalaţiile de zăpadă artificială încă nu au funcţionat, iar pârtiile nu au fost “bătute”.
Pentru amatorii de free-rîde, Poiana Braşov este destinaţia ideală în zilele următoare. În partea superioară a Masivului Postăvaru este un pic de zăpadă, astfel încât cei care doresc musai să se reîntâlnească cu sporturile de iarnă pot merge cu încredere în cea mai luxoasă staţiune din România. Administratorul domeniului schiabil a pregătit şi tunurile pentru zăpadă artificială, dar până la o zi de schi adevărată mai este mult de aşteptat. În week-end vor funcţiona doar telecabinele Capra şi Kanzel.
Pe Valea Jiului, se va putea schia numai la Straja, însă nu în cele mai bune condiţii. Vor fi deschise doar pârtiile Constantinescu şi Platoului Soarelui. În funcţie de grosimea stratul de zăpadă, turiştii ar putea beneficia de un discount din partea transportatorilor pe cablu. În acest moment, stratul de zăpadă din staţiunea hunedoreană depăşeşte 25 de centimetri. În Parîng nu sunt şanse să se poată schia până de Crăciun, iar la Voineasa deschiderea sezonului va avea loc peste o săptămâna, cu condiţia că ninsorile să fie unele consistente.
La Rânca, în judeţul Gorj, stratul de zăpadă depus în urma ninsorilor din aceste zile a ajuns la 25 de centimetri. Pârtiile au fost “bătute”, însă pentru a putea fi practicabile mai este nevoie de încă o ninsoare. O decizie cu privire la funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu se va lua numai mâine după-amiază.
Tot 25 de centimetri măsoară stratul de zăpadă şi în staţiunea Harghita Băi, de la Miercurea Ciuc. În Elveţia României au fost puse în funcţie chiar şi tunurile de zăpadă, astfel că sunt speranţe că în zilele ce urmează vor funcţiona instalaţiile de transport pe cablu. De asemenea, la Harghita Mădăraş a nins suficient de mult, drumul este practicabil, astfel că turiştii pot urcă cu încredere pe munte. E clar că în acest week-end nu vor fi cele mai bune condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă. Însă mirosul de vin fiert şi atmosfera dintr-o cabană de munte nu se compară cu nimic.
În Maramureş a nins în aceste zile nu foarte mult şi nici nu a fost chiar frig. La Cavnic, s-ar purtea schia pe partea de jos a pârtiei Roată 1, însă numai cu condiţia ca mâine să cadă o ninsoare cât de cât consistentă. La Borşa şi la Suior, unde transportul pe cablu se face cu telescaunul, pârtiile rămân închise. La Arieşeni, la graniţa dintre judeţele Albă şi Bihor, erau cândva ninsori că în poveşti. Acum, stratul de zăpadă are numai 18 centimetri şi nu se va putea schia. Pârtiile din Moldova sunt închise în totalitate.