Kevin De Bruyne a surprins pe toată lumea din Anglia. Diavolul Roșu a răspuns la întrebările din ziarul The Sun despre salariul actual, 23 de milioane de euro pe an, dupa ce un jurnalist l-a întrebat dacă îi este suficient, scrie RTL.
"Sincer? Nu" a răspuns mijlocașul echipei Belgiei.
"Știu că ceea ce o să spun nu este foarte popular. Dar îmi compar salariul cu cel al unui cântăreț, care are 60.000 de oameni care vin să-l vadă. Dar la fotbal sunt milioane de telespectatori. Veniturile unui club sunt între 580 și 700 de milioane de euro. Sunt mulți bani, dar e prea mult? Dacă clubul își permite, nu. Așa văd eu lucrurile“ , a detaliat el, fara sa se compare totuşi cu salariile obişnuite.
Apoi a criticat comportamentul presei engleze, care nu lasă intimitate jucătorilor din țara lor. Conștient, totuși, de norocul pe care îl are, nu intenționează să-și încurajeze copiii să joace fotbal. "Nici nu știu dacă vor. Probabil că vor urma fotbalul, dar celui mare îi place să cânte la pian și să alerge. Este un bun alergător ", a glumit el.
Son salaire de 23 millions d'euros par an... n'est pas suffisant: les propos étonnants de Kevin De Bruyne https://t.co/HAFEWFcQhT
— RTL info (@rtlinfo) November 26, 2022