Cibulkova a pierdut categoric primul set, 1-6, însă a revenit în setul doi, care a fost mai echilibrat şi care s-a decis în tie-break, acolo unde slovaca a câștigat cu 7-2.
Setul trei a fost unul dramatic. Cibulkova a avut 2-0, dar Kuzneţova a revenit și a condus cu 4-2. Slovaca nu a renunțat și a câștigat 4 game-uri la rând, calificându-se în finală.
"Sunt extrem de fericită și de emoționată. Este pentru prima dată când joc aici și sunt în finală. Este un vis devenit realitate", a mărturisit Dominika Cibulkova după meci.
Cibulkova se va lupta duminică pentru trofeu cu câștigătoarea celei de-a doua semifinale, în care urmează să se înfrunte germanca Angelique Kerber, numărul unu mondial, și poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA și deținătoarea titlului.
În vârstă de 27 ani, Dominika Cibulkova (locul 8 WTA) reușise să se califice în semifinale Turneului Campioanelor după ce s-a clasat pe locul secund în Grupa Roșie, din care a făcut parte și românca Simona Halep, în fața căreia s-a impus joi cu 6-3, 7-6 (7/5).