SCANDALUL FIFA. Acuzații de mită și comisioane de milioane de euro

27 Mai 2015
SCANDALUL FIFA. Acuzații de mită și comisioane de milioane de euro
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a pus sub acuzare nouă oficiali ai Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), precum și cinci funcționari ai forului mondial, pentru fapte de corupție ce se întind pe durata a 24 de ani, a anunțat, miercuri, ministerul american. De asemenea, sediul Confederației de fotbal din America de Nord, America centrală și Caraibelor (CONCACAF), situat la Miami, a fost percheziționat în cadrul acestei proceduri, a mai precizat Departamentul de Justiție al SUA.

 
Alegerile se mențin
 

În ciuda noului scandal de corupție dezvăluit miercuri, alegerile pentru președinția FIFA vor fi menținute pentru ziua de vineri, după cum a anunțat directorul de comunicare al acestei organizații, Walter De Gregorio, în cursul unei conferință de presă.

Șapte șefi ai FIFA, printre care vicepreședintele și membru al comitetului executiv, Jeffrey Webb, au fost arestați de poliție miercuri dimineață la Zurich, la cererea justiției americane. Trimiși în arest, aceștia ar urma să fie extrădați în SUA, pentru a răspunde acuzațiilor de corupție pentru fapte care s-au petrecut de-a lungul ultimilor 24 de ani.

Justiția new-york-eză îi bănuiește că ar fi acceptat, de la începutul anilor 90, mită și comisioane în valoare de mai multe milioane de dolari, precizează Oficiul Federal al Justiției Elvețiene (OFJ), într-un comunicat citat de Le Monde.


Corupție sistemică, înrădăcinată!

Potrivit New York Times, aceste fapte de corupție vizează în special condițiile de atribuire a mai multor ediții ale Cupei Mondiale, precum și contracte de marketing și drepturi de retransmisie televizată.

Justiția americană precizează că în total nouă aleși ai FIFA și cinci profesioniști ai marketingului sportiv au fost inculpați de autorități în cadrul acestui dosar de corupție.

Potrivit textului publicat de Departamentul american al Justiției, procurorul new-york-ez afirmă că în cadrul FIFA corupția este sistemică, profund înrădăcinată în practicile instituției, atât în străinătate, cât și în SUA.

 
Context complicat. Vineri sunt alegeri


 
Aceste arestări au loc într-un context complicat pentru organizația sportivă internațională. FIFA are congresul anual la acest sfârșit de săptămână, iar Sepp Blatter, președintele său din 1998, candidează pentru un al cincilea mandat.

FIFA, deloc recunoscută pentru transparență, a ținut o conferință de presă miercuri dimineață. Walter de Gregorio, directorul pentru comunicare al FIFA, a reamintit că instituția colaborează pe deplin cu anchetatorii și că secretarul general și președintele FIFA nu sunt vizați de acest dosar. ”Nu o să vă vină să credeți, dar pentru noi este o veste bună. Pentru imaginea FIFA, pentru reputația ei, dar și pentru clarificarea lucrurilor”, a mai spus acesta.

În schimb, prințul Ali Bin Al Hussein, singurul contracandidat al lui Blatter, a invocat, într-un scurt comunicat, ”o zi tristă pentru fotbal”.

 
Rusia susține că arestările n-au legătură cu atribuirea CM 2018


Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a precizat miercuri că înalții oficiali FIFA arestați la Zurich sub acuzația de corupție nu au avut legătură cu campania de alegere a gazdei Cupei Mondiale din 2018, competiție care a fost atribuită Rusiei, relatează agenția EFE.

''Dacă ne referim la aceste persoane, multe dintre ele nu au avut nicio legătură cu campania de alegere a gazdei Cupei Mondiale din 2018. Nu erau membri ai Comitetului Executiv și nu au luat parte la acea campanie. Nu dispun de toate informațiile, dar judecând după lista celor arestați, nu există legătură cu Cupa Mondială 2018 și nici măcar cu alegerea Qatarului, gazda CM 2022'', a declarat Mutko.

Presa britanică, în special, a suspectat că procesul de atribuire a edițiilor Cupei Mondiale din 2018 și 2022 nu a fost curat și a derulat mai multe anchete în acest sens, care nu au reușit să probeze în mod clar nereguli.

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră