Trei jucători de la echipa Franței nu au participat la semifinala împotriva Marocului fiind slăbiți de o "răceală". Dar staff-ul francez refuză să intre în paranoia înainte de a înfrunta Argentina în finala de duminică contra Argentinei, scrie RTL
A doua zi după calificarea obținută împotriva Marocului (2-0) starea de sănătate a lui Adrien Rabiot, Dayot Upamecano și Kingsley Coman ridică întreabări. Bolnavi, cei trei jucători nu au fost în stare să joace semifinala. Mijlocașul lui Juventus Torino a urmărit victoria coechipierilor săi la hotel și cei doi jucători ai Bayern Munchen au avut stări febrile si au rămas miercuri pe bancă fără ca măcar să meargă la încălziri.
„Răceală”, „sindrom viral”, „stare febrila”… Mai multe ipoteze au fost menționate în ultimele ore în anturajul echipei francezilor fără a indica însă natura exactă a bolii care afectează mai mulți membri ai echipei. "Temperaturile au scăzut puțin, aerul condiționat este la maxim. Sunt stări febrile. Suntem cu toții atenți. Luăm măsuri de precauție, ne adaptăm. Tot ce este viral este transmisibil. Ne-am luat măsuri de precauție să nu existe nici un contact cu Dayot, iar pentru Adrien la fel”, a explicat Didier Deschamps într-o conferință de presă, recunoscând cu jumătate de gură posibilitatea ca un virus să circule în tabăra de bază a francezilor.
„Toate măsurile de precauție au fost luate timp de patru zile în cadrul lotului și în anturajul echipei Franței, explică Nicolas Georgereau, reporter pentru RTL în Qatar. Dayot Upamecano a răcit după sferturile de finală împotriva Angliei de sâmbătă. Adrien Rabiot s-a contaminat şi el. Chiar dacă Covid-ul este prezent, există mai presus de toate o tulpină foarte virulentă a gripei care vine din Asia și care afectează o mulțime de spectatori și jurnalişti. Câteva zeci de jurnalişti au mers la Doha pentru a fi testaţi crezând că au fost pozitivi pentru Covid. Situația este monitorizată îndeaproape.”
Conform ziarului AS, cauza acestor infecții ar fi „virusul cămilelor” , din cauza scăderii temperaturii în Qatar, precum și a aerului condiționat de pe stadioane dar și din diferitele infrastructuri.
Quel est le “virus du chameau” qui circule au sein de l’équipe de France ? https://t.co/HJF7JOmrHA
— EuroFootNews1 (@EuroFootNews1) December 15, 2022