Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, l-a votat pe Gianni Infantino la alegerile pentru președinția FIFA pe care secretarul general al UEFA le-a câștigat, și a subliniat că FRF a fost printre primele federații care l-au susținut pe elvețian.
''Am fost printre primele federații naționale care și-au manifestat public susținerea pentru domnul Infantino, după anunțul candidaturii sale. Viziunea și strategia FRF de astăzi, prezente în Planul nostru strategic, s-au regăsit în programul de campanie al domnului Infantino. Am toată convingerea că se vor aplica prin acțiunile care urmează. FIFA intră într-o nouă eră, în care își va întări reputația și va construi proiecte sustenabile pentru dezvoltarea fotbalului printr-un alt context al relațiilor cu asociațiile naționale, iar Federația Română de Fotbal intră într-o nouă etapă a relației cu FIFA'', a afirmat Burleanu pe site-ul FRF.