Rapid Bucuresti isi face bagajele si se pregateste sa joace din nou la matineu. De la vara, deplasarile pe la Calarasi, Buzau, Suceava, Bacau sau chiar Miroslava vor reintra in programul giulestenilor. Gruparea “alb-visinie” a fost invinsa aseara pe teren propriu, scor 2-1, de catre CSU Craiova si are sanse minime sa mai evite retrogradarea din Liga I.
Meciul a fost unul plin de incidente. Totul a plecat de la gestul celor doi bracandieri ai gazdelor, care au aruncat un jucator al Craiovei de pe targa. La finalul jocului a avut loc o bataie in toata regula. Oriol si Sapunaru, ambii de la Rapid, l-au luat la bataie pe Taher Bawab, de la olteni. Nici antrenorul oaspetilor, Sorin Cartu, n-a fost usa de biserica. A vrut sa-l bata pe ofiterul de presa al giulestenilor.