Arena Națională: Începând din 18 august, un gazon nou!

14 Aug 2017 | scris de Magda Marincovici
Arena Națională: Începând din 18 august, un gazon nou!

Între 15 și 18 august are loc schimbarea gazonului de pe Arena Națională, anunță Primăria Municipiului București (PMB).

”Procesul de schimbare va începe de mâine, 15 august și se va termina vineri noapte, 18 august. Noul gazon este produs în România, a fost însămânțat în septembrie 2016 și aclimatizat pe condițiile din țara noastră”, se precizează în comunicatul PMB. 

Costurile pentru schimbarea gazonului sunt la jumătate față de cele suportate anul trecut când gazonul a fost adus din Ungaria.

La nivelul PMB există o comisie formată din specialiști în întreținere gazon, ingineri horticultori, pentru a analiza suprafața de joc și a lua de urgență măsurile care se impun astfel încât meciurile programate, să se desfășoare în cele mai bune condiții. 

Comisia a ajuns la concluzia că gazonul trebuie schimbat ”având în vedere că în perioada 22 august — 1 septembrie, pe Arenă Națională, vor avea loc trei meciuri importante”.

PMB mai anunță că ”a demarat procedura de achiziție a unor ventilatoare speciale care să permită, îndeosebi în sezonul cald, ventilarea la nivelul gazonului, umidificarea și răcirea temperaturii”.
Ultima schimbare gazon octombrie 2016, iar gazonul a fost adus din Ungaria. 

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră