Nu același lucru se poate spune despre antrenorul de volei Stelian Moculescu, considerat un părinte al voleiului german, după ce a cucerit nenumărate titluri, cupe interne și internaționale cu VfB Friedrichshafen, fiind și selecționer al Germaniei.
După ce a anunțat în vară că își încheie activitatea profesională, Moculescu este la un pas de a fi instalat noul selecționer al naționalei Austriei de volei pe plajă. ”Moculescu va deveni noul antrenor principal și vom aduce și un secund de talie internatională”, a anunțat președintele federației austriece Peter Kleinmann, citat de SWP.
Antrenorul român a vizitat săptămâna trecută baza de pregătire a echipei în Viena și a dialogat despre posibilele obiective pe termen mediu și lung. Obiectivele sale sunt legate de Campionatul Mondial ce va fi găzduit de Austria în vara lui 2017, dar și de Olimpiada 2020 din Tokyo.
Născut la Braşov în 1950, Stelian Moculescu şi-a făcut repede un nume în voleiul românesc, iar la 22 de ani era deja în lotul României pentru Jocurile Olimpice din 1972 de la Munchen. Visul său nu era o medalie olimpică, ci libertate pentru tot restul vieţii. În ultima zi a Olimpiadei, 11 septembrie 1972, a fugit din satul olimpic.
Plănuia acest pas de câţiva ani. Mai exact din 1970, când a văzut China, tot cu ajutorul voleiului, şi a înţeles că nu există perspective. Nu a putut accepta degradarea umană din comunism. Tatăl său a fost condamnat fiindcă împărţea fluturaşe cu pamflete prin oraş. A fost închis timp de 7 ani, însă n-a mai ieşit la fel.
Oamenii Securităţii au fost informaţi de un coleg de echipă că Stelian va încerca să fugă şi i-au confiscat paşaportul încă din 1971, blocându-i prezenţa la Europenele din acel an.
În dimineaţa zilei de 11 septembrie 1972, antrenorul naţionalei Germaniei l-a aşteptat în faţa satului olimpic şi l-a dus cu maşina la Nurnberg.
A început să joace volei pentru nemţi, însă fiind un sport amator nu reuşea să supravieţuiască şi s-a angajat ca zidar. A fost condamnat în absenţă la 10 ani de închisoare în România. Asta nu l-a împiedicat să revină în România în 1977 şi 1979 cu naţionala Germaniei, ultima dată fiind ţinut trei ore într-o locaţie secretă de pe aeroportul Otopeni.
În 2008, a preluat în paralel cu Friedrichshafen şi naţionala masculină a României, însă n-a reuşit să facă minuni. Pentru meritele sale în dezvoltarea voleiului, i s-a conferit în 2007 distincţia “Volleyball Award”.