Stoica: Declinul gimnasticii românești este real. Antrenorii pleacă în străinătate, motivarea și resursele lipsesc

26 Apr 2016 | scris de Cristi Ionescu
Stoica: Declinul gimnasticii românești este real. Antrenorii pleacă în străinătate, motivarea și resursele lipsesc

Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a oferit câteva explicații legate de eșecul de la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro, în care echipele României nu s-au calificat la JO 2016, și a admis că gimnastica românească este în declin.

 ''Sunt și lucruri obiective și mă refer la situația nefastă a accidentărilor. Deși în ultimii trei ani, fetele au beneficiat de un colectiv medical cu dedicație de excepție, întreruperile din activitatea de antrenament este cel mai păgubos factor din sportul nostru. Și nu am pățit-o numai la fete, ci și la băieți, care la CM 2015 de la Glasgow nu au putut să se bazeze în echipă pe o parte din gimnaștii de care aveau nevoie. La Rio, băieții au depășit cu patru puncte rezultatul de la Glasgow. A îmbunătăți performanța echipei cu patru puncte în mai puțin de șase luni înseamnă ceva pentru cei care cunosc gimnastica, dar din păcate nu a fost suficient. Această situație nefastă a accidentărilor nu s-a oprit la Glasgow, ci a continuat. Nu eram necalificați dacă Larisa (Iordache — n.r.) și Laura (Jurca — n.r.) erau sănătoase. Pot spune însă că acest lucru nu schimba situația de fond. Mai amânam situația actuală cu încă un ciclu olimpic, dar declinul este real și se datorează unui cumul de factori. Mă refer la lipsa antrenorilor la bază, care au preferat să plece în străinătate, la lipsa de resurse la bază, mă refer la cluburi, lipsa de motivare a sportivilor și antrenorilor rămași în țară'', a declarat Adrian Stoica cu prilejul unei conferințe de presă la MTS.

Adrian Stoica a adăugat că a avertizat COSR, la o acțiune a Comitetului Executiv din 8 aprilie, că echipa feminină pleacă la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro cu un handicap și că necalificarea nu ar fi trebuit să ia prin surprindere forul olimpic.

''A spune că cineva a fost luat prin surprindere nu mi se pare cel mai nimerit lucru. Aș vrea să răspund și unor acuzații aduse în absență. Președintele COSR mă acuză personal și public, repet în absență, de lipsă de capacitate managerială. Dar ar fi mai util, mai convingător, după ce și domnia sa ar demonstra un mare succes. Până atunci însă, împreună cu echipa care este de foarte mulți ani în FRG, noi am mai demonstrat câte ceva. Ca orice om de bun simț am de învățat cât trăiesc, dar aș prefera să învăț de la oameni care au demonstrat și ei la rândul lor ceva. Am o senzație că primesc sfaturi despre slăbit de la un antrenor de fitness care cântărește 150 kg'', a spus președintele FRG.

Alte stiri din Sport

Ultima oră