Trilioane de bacterii și alte microorganisme viețuiesc în mod natural în corp și pe piele. Majoritatea sunt inofensive, chiar sunt benefice, pentru că unele ne protejează pielea și pot să educe în acest sens celulele sistemului imun. Știm că acești microbi de pe piele interacționează cu sistemul imun. De aceea, este important să ținem seama ce anume provoacă unele dintre obiceiurile noastre zilnice asupra microbiomului pielii, explică Julie Horvath, unul dintre cercetătorii care au realizat acest studiu.
Autorii acestui studiu au dorit să afle care sunt efectele antiperspirantului sau deodorantului asupra microbiomului. Ei au prelevat eșantioane din transpirația axilelor, pentru a afla care sunt microbii din aceas zona a corpului nostru. Și au avut surpriza de a constata că în acea zona a corpului nu mai era nici un microorganism.
Julie Horvath a decis să meargă mai departe cu observațiile. Și a recrutat 18 voluntari pentru continuarea studiului timp de opt zile. Opt femei și bărbați au folosit, zilnic, un antiperspirant, cinci, un deodorant și alți cinci nu au folosit nici un produs.
În prima zi, toți voluntarii și-au urmat propriul ritual de igienă; antiperspirant, deodorant sau fără nici un produs.
Între a doua și a șasea zi, ei nu au folosit nici un produs. În ultimele două zile, au folosit un antiperspirant.
Rezultatele au indicat că voluntarii care au folosit un antiperspirant prezentau mai puține bacterii în zona subrațului, comparativ cu ceilalți voluntari care au folosit un deodorant sau nici un produs. Ei au mai observat că voluntarii care au folosit deodorantul erau și cei care prezentau mai multe bacterii.
În perioada când voluntarii nu au folosit nici un produs, cercetătorii au constatat că toți prezentau cantități aproape egale de bacterii. Totuși, bacteriile erau diferite. Astfel, printre persoanele care nu foloseau nici un produs, 62% din bacterii erau de tipul Corynebacterium și 21% stafilococi. Aceste procente sunt inverse, la voluntarii care folosesc antiperspirant sau deodorant, la care stafilococii erau predominanți (62%).
Bacteriile din familia Corynebacterium sunt responsabile de apariția mirosului degajat de corp, care îl ajută să se apare de bacteriile nocive. Stafilococii sunt implicați în unele afecțiuni, deși parte dintre sușele lor pot fi benefice.