Prof. dr. Doina Dimulescu, cardiolog şi managerul Spitalului de Urgenţă Universitar Elias, atrage atenţia că suplimentele şi ceaiurile pot reduce eficacitatea medicamentelor cardiovasculare, ne spune care sunt valorile optime ale tensiunii arteriale, ce este tensiunea normală înaltă, ce se ascunde în spatele tensiunii arteriale oscilante.
Care este acţiunea suplimentelor, a ceaiurilor în cazul pacientului cardiac, care, de regulă, are o medicaţie alopată, strictă?
Suplimentele alimentare nu sunt testate ca medicamentele. Unele dintre ele sunt vegetale şi interferă cu metabolizarea medicamentelor cardiovasculare. În publicaţiile de cardiologie americane, există liste lungi de suplimente vegetale, de poţiuni, de produse dintre acestea miraculoase, care se metabolizează pe aceeaşi cale în ficat, care intră în competiţie cu medicamente foarte active, cum sunt anticoagulantele, care sunt extrem de importante. În cazul acestor medicamente, aceste produse miraculoase le pot creşte sau le pot reduce eficacitatea. În sensul că le pot micşora eficacitatea și le pot produce sângerări pacienților.
Un pacient cu boală cardiovasculară, de regulă, înghite, prin recomandarea societăţilor savante, 4-5-6 medicamente din clase diferite pentru a împiedica recurenţa evenimentelor. Or, dacă mai înghite şi nişte suplimente, deja interacţiunile medicamentoase în corp nu mai pot fi ţinute sub control.
Ce le recomandaţi pacienţilor cardiaci?
Eu le recomand pacienţilor mei să nu abuzeze de ceaiuri, de suplimente. Am văzut pierderea eficacităţii tratamentului alopat din cauza interacţiunii cu aceste produse miraculoase. Sunt foarte multe asemenea produse şi nu pentru toate se cunosc căile de metabolizare. Şi în plante sunt substanţe foarte active. Nu uitaţi că digitala este extrasă din plante. În unele plante, există substanţe citotoxice. Nu înseamnă că suplimentele care îşi au originea în plante, care, adevărat, sunt naturale, dar nu sunt inactive biologic şi, mai ales, nu sunt lipsite de interacţiune cu medicaţia alopată.
Sunt opinii diferite şi de aceea vă rog să ne explicaţi care sunt valorile optime ale tensiunii arteriale?
Tensiunea optimă este 120/70 mm/Hg. Diagnosticul de hipertensiune se pune la peste 140/90. Între aceste valori, există ceea ce americanii numesc prehipertensiune arterială tocmai pentru a-i speria pe subiecţii în cauză cu valori tensionale peste cele optime, iar în nomenclatura europeană există „high normal”, adică tensiune normală înaltă.
Ce indică tensiunea normală, dar înaltă?
Tensiunea normală înaltă poate indica faptul că, într-o anumită etapă a vieţii, de exemplu, după menopauză, în cazul femeilor, sau atunci când bărbaţii se îngraşă excesiv, pot face hipertensiune.
Hipotensiunea este boală?
Poate fi o boală. Oamenii foarte tineri pot avea valori tensionale mai mici decât 120/70, pot avea 90, 100. Există hipotensiunea ortostatică a vârstnicilor, boală care se poate solda cu sincope, cu traumatisme şi cu o mulţime de alte complicaţii.
Ce se ascunde în spatele tensiunii arteriale oscilante?
Variaţiile mari de la o măsurătoare la alta, de la o vizită la alta la cabinetul medical sau de la noapte la zi se cheamă variabilitate excesivă a tensiunii arteriale şi s-a demonstrat că sunt predictori de boală cardiovasculară, predictori de accidente coronariene, predictori de accidente vasculare cerebrale. Toate schemele terapeutice moderne combină medicamente care tind să limiteze aceste oscilaţii excesive ale valorilor tensionale, care uneori vin din nerespectarea dietei hiposodate. De exemplu, un pacient cu hipertensiune poate să ia un tratament corect dar, dacă mănâncă sărat, stă în stres, în frig, face efort excesiv, va înregistra creşteri de tensiune necontrolate. Iar cardiologul suplimentează tratamentul şi pacientul face hipotensiune. Aceste oscilaţii excesive ale valorilor tensiunii arteriale pot fi un predictor de risc cardiovascular.