Oficialii din domeniul sănătății din SUA au retras luni autorizația de a utiliza două tratamente împotriva Covid-19, clorochina și hidroxiclorochina, un medicament care a fost anterior puternic promovat de președintele Donald Trump, potrivit France Presse și FDA.
"Nu mai este rezonabil să credem că administrarea orală de hidroxiclorochina și clorochina este eficientă în tratamentul Covid-19", a declarat șeful consiliului științific pentru Agenția Medicamentelor din Statele Unite (FDA), Denise Hinton.
„Nici nu este rezonabil să credem că beneficiile cunoscute și potențiale ale acestor produse depășesc riscul lor cunoscut și potențial”, a spus ea, anunțând sfârșitul utilizării acestor tratamente.
Însuși Donald Trump a primit ulterior tratament preventiv cu hidroxiclorochina timp de două săptămâni și a declarat că nu a avut efecte adverse.
"Presedintele a finalizat acest tratament in siguranta si fara efecte secundare", a declarat dr. Sean Conley intr-o declaratie asupra starii medicale a presedintelui.
Dar FDA avertizase pe 25 aprilie împotriva utilizării celor două antimalare „în afara unui spital sau a unor studii clinice din cauza riscului de tulburări de ritm cardiac”.
Franța, unde un doctor controversat, profesorul Didier Raoult, a apărat și a strălucit în lumina reflectoarelor pe hidroxiclorochină, a interzis utilizarea acesteia pe 28 mai împotriva Covid-19.
Guvernul francez a abrogat la sfârșitul lunii mai dispozițiile derogatorii care autorizau prescrierea hidroxiclorochinei împotriva Covid-19 în spitale, în afara testelor clinice, în urma unui aviz nefavorabil al Înaltului consiliu pentru sănătate publică, potrivit unui decret publicat în Monitorul oficial, scrie AFP.
De la sfârșitul lunii martie, hidroxiclorochina - medicament derivat din clorochină, folosită împotriva malariei - putea fi prescrisă cu titlu derogatoriu în spitale și doar pentru pacienții în stare gravă.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat luna trecută că a suspendat „temporar” studiile clinice cu hidroxiclorochină pe care le realiza cu parteneri din mai multe țări, ca măsură de precauție.