Aportul de vitamina C din alimentaţie este cunoscut a fi crucial datorită proprietăţilor sale antioxidante, însă cercetătorii chilieni au demonstrat recent că aceasta serveşte de asemenea drept "combustibil" pentru celulele tumorale în diferite tipuri de cancer, potrivit Science et avenir.
După 20 de ani de cercetări, rezultatul unui studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Concepcion (sudul Chile), condus de medicul Coralia Rivas, a fost publicat în revista Free Radical Biology and Medicine.
Studiul arată că cele 20 de tipuri de cancer studiate îşi satisfac nevoile importante de nutrienţi prin reciclarea vitaminei C.
Cu toate acestea, medicul Coralia Rivas a avertizat că, în niciun caz, nu trebuie "să opriţi administrarea de vitamina C".
Vitamina C nu numai că previne scorbutul, dar este, de asemenea, esenţială pentru energia celulară, producerea de colagen, sinteza neurotransmiţătorilor şi contribuie la sistemul imunitar, a spus medicul.
Două forme de vitamina C coexistă în organism: forma oxidată (acid dehidroascorbic sau DHA), care se găseşte în concentraţii mari în mediile de oxidare în jurul tumorilor, şi forma redusă (acid ascorbic, AA), care deţine o funcţie antioxidantă.
Conform mecanismului descoperit, celulele tumorale captează DHA care se află în cantităţi mari în jurul lor, îl transportă în interiorul lor şi îl transformă în vitamina C redusă, ceea ce le menţine în viaţă.
Cercetările au arătat astfel că celulele tumorale de sân, de prostată sau de sânge, sunt "capabile să acumuleze cu mult mai multă vitamina C decât celulele normale", a explicat Rivas, care a publicat deja lucrări pe această temă în 1993 în revista Nature.
În opinia sa, descoperirea este "de o importanţă capitală, deoarece aceasta înseamnă că vitamina C întăreşte celulele tumorale şi le face mai rezistente la tratamente", confirmând studiile anterioare care arată că această vitamină "inhibă într-un anumit fel" tratamentele de chimioterapie şi de radioterapie.
"Celula tumorală consumă cantităţi mari de antioxidanţi şi, în acest caz, vitamina C este folosită pentru a inhiba mediul său oxidativ", a adăugat ea.
Următorul pas reprezintă încercarea de a "inhiba absorbţia unui transportor de vitamina C situat în mitocondriile" celulelor tumorale, numit SVCT2.
Acesta din urmă ar fi "vehiculul" care ar permite mitocondriilor să transfere vitamina în celulele tumorale şi astfel să prevină moartea lor.
Coralia Rivas a declarat că următorul pas este acela de a "dezvolta o metodologie de cercetare" pentru un tratament, dar acest lucru va necesita finanţare din partea companiilor farmaceutice naţionale sau internaţionale.