Nu este o situaţie clară, aşteptăm să ne cheme la negocieri, dar suntem şi pregătiţi de luptă. Oricând vom da o contrapondere la un răspuns negativ sau la faptul că nu vor începe negocierile la noul contract colectiv de muncă. Ne gândim la orice, inclusiv la o grevă generală. Momentan, aşteptăm un răspuns din partea ministerului în următoarele zile şi apoi vom lua o decizie”, a declarat Leonard Bărăscu, marţi, după discuţiile cu ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu şi secretarul de stat, Monica Althamer.
La finalul acestor discuţii, ministrul Voiculescu a subliniat că aceste negocieri ar fi un act ilegal: "Potrivit legii 62/2011, articolul 129, alineatul 3, angajatorul sau organizaţia patronală iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de expirarea contractului colectiv de muncă. Cu toate acestea, la articolul 138, avem alineatul 2, care spune că, prin excepţie de la articolul 129, alineatul 3, contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază în condiţiile legii după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea. Practic, începerea negocierilor înainte de aprobarea bugetului ar fi un act ilegal", a explicat ministrul Vlad Voiculescu.
În timp ce liderul sindical a respins orice legătură între politic şi protestul de marţi , ministrul Sănătăţii susţine exact contrariul.
"Nu are legătură cu salarii, cu bani şi nu are legătură cu politicul despre care se vorbeşte în spate. Alegerile sunt alegeri, politicienii sunt politicieni, iar contractul colectiv de muncă este o biblie a fiecăruia în spital, după care se orientează atât managerul, cât şi asistentul, doctorul, muncitorul care trebuie să lucreze şi în anul următor”, precizează preşedintele Sanitas.
"Nu cred că protestul de afară este lipsit de orice coloratură politică. Nu cred că s-ar fi întâmplat acest protest dacă nu ar fi fost perioada electorală în acest moment. Faci un protest atunci când nu ai fost primit la discuţii sau când discuţiile nu au rezultat în ceva favorabil. Discuţiile pe contractul colectiv de muncă nici măcar nu au început. Invitaţia a fost transmisă inclusiv astăzi. Discuţiile ar fi putut să înceapă atunci când cineva s-ar fi arătat interesat de ele. La noi, documentele sunt pregătite încă de ieri pentru a invita toate părţile implicate. Repet, sunt discuţii, pentru că negociere, în sensul propriu al termenului, nu este posibilă în mod legal. Presupun că protestul din faţa ministerului nu este complet independent de perioada prin care trecem acum şi anume perioada electorală", spune ministrul Sănătăţii.