Deocamdată, există suspiciunea că acest copil a decedat din cauza complicaţiilor rujeolei. Pentru confirmarea cauzei, au fost prelevate probe care vor fi analizate la Institutul Naţional de Sănătate Publică, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP. Fetiţa prezenta erupţie cutanată tipică unei infecţii virale.
Părinţii fetiţei sunt în cea mai mare parte a timpului la muncă în Italia şi au mai mulţi copii. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, atât fetiţa decedată, cât şi fraţii acesteia nu au fost vaccinaţi şi nu sunt pe lista unui medic de familie.
Potrivit ultimelor date, în judeţul Dolj, sunt raportate 46 de cazuri de rujeolă.
Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a anunţat că, săptămâna trecută a decedat o fată în vârstă de 14 ani, cu o formă severă de rujeolă, suferindă de multe boli asociate şi care nu era vaccinată.
"Copila avea mai multe boli asociate. A fost internată mai întâi la Spitalul de copii "Marie Curie" din Capitala. Starea ei era tot mai grava şi a fost transferată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" cu rujeolă în formă severă", a precizat dr Adriana Pistol.
Potrivit informaţiilior Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până la data de 09.12.2016, în România erau confirmate 1.489 cazuri de rujeolă şi raportate 6 decese prin această infecţie.
Medicii atrag atenţia că majoritatea copiilor diagnosticaţi cu rujeolă nu sunt vaccinaţi, deşi aceasta este cea mai eficientă modalitate de protecţie contra acestei infecţii.