Premieră mondială în Italia: Rinichi transplantat în locul splinei

14 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Premieră mondială în Italia: Rinichi transplantat în locul splinei

Încă de la naștere, fetița a făcut dializă din cauza unei anomalii foarte rare, care a stopat dezvoltarea rinichiului, și a avut o malformație complicată a vaselor de sânge abdominale. Din cauza acestor anomalii, fetița nu putea să bea și să urineze, au explicat surse din spitalul italian.

Fetița se simte bine
Fetița a trecut printr-un prim transplant renal în 2014, care a eșuat. Rinichiul implantat nu a funcționat normal din cauza malformației vaselor sanguine.

După cercetări aprofundate și îndelungate, a fost identificat un donator compatibil cu fetița și aceasta a fost supusă unei intervenții chirurgicale de transplant în noaptea de 9 spre 10 decembrie.
Pentru a putea obține locul necesar noului rinichi, a fost aplicată o tehnică revoluțională și novatoare, de ablație a splinei, potrivit spitalului italian.

Fetița se simte foarte bine în prezent, ea reușind să urineze imediat și, după șase ani, pentru prima dată ea poate să bea, se mai precizează în comunicatul spitalului.

 

 

 

 

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră