'Am inaugurat prima Rețea de Telemedicină în Epilepsie din România care a presupus dotarea a patru centre de epileptologie din Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Suceava cu câte un aparat video-EEG pentru analiza de electroencefalografie și cu un server de mare capacitate, astfel încât să se permită diagnosticarea timpurie și corectă a pacienților care suferă de epilepsie. Ideea a fost să dotăm aceste cabinete de epilepsie pentru ca pacienții din zone îndepărtate să nu se mai deplaseze spre centrele universitare care sunt suprasolicitate. Sistemul nou creat de diagnostic și monitorizare inovativă va permite acestor locuitori să beneficieze de expertiza medicală a specialiștilor din centrele universitare din țară sau din străinătate, fără a se deplasa din localitățile de domiciliu', a explicat dr Bogdan Florea, inițiatorul acestui proiect.
Dr. Bogdan Florea a subliniat că această rețea de telemedicină permite în plus crearea unei baze de date a persoanelor cu epilepsie și conectarea centrelor din România cu centre de excelență din lume, cum sunt cele din Montreal, Copenhaga și Geneva. Următoarea etapă a proiectului constă în crearea registrului național al pacienților cu epilepsie.