„E prima dată când venim la stomatolog. Nu mi-a fost frică...“, „am învăţat pentru prima dată cum trebuie să ma spăl pe dinţi“, „doamna, pe el îl doare dintele“, „a fost foarte bine, mi-a plăcut. Am învăţat lucruri noi“, ne-au spus, zâmbind (n.r.- că doar eram la dentist nu?) copiii din familii defavorizate aduşi la clinica New Dental pentru a beneficia de tratamente gratuite. Şi, fiindcă, suntem în luna cadourilor, Moşul Nicolae nu i-a uitat nici pe ei.
Celor mici li s-au făcut igienizări, extracţii, obturaţii şi radiografii
La New Dental e veselie mare. Brăduţul e gata împodobit, iar stomatologii clinicii sunt la post. Eu nişte oaspeţi importanţi şi tare veseli: 30 de copii. Aşa că, mai mult ca niciodată, azi e despre zâmbete. Despre dinţi beton. Despre cum să folosim periuţa. Despre prima lecţie de periaj. „Clinica New Dental a primit 30 de copii din familii defavorizate, care au beneficiat de tratamente gratuite. Cei mici au fost tratați de 7 medici, toţi medicii generalişti ai clinicii. Copiii au primit cadouri, dar mai ales atenţia medicilor noştri. În funcţie de problemele identificate, celor mici li s-au făcut igienizări, extracţii, obturaţii şi radiografii. Pentru cei care au avut probleme mai mari, vizitele la New Dental vor continua, în acelaşi regim pro bono“, a precizat pentru mariustuca.ro Dr. Irina Gavriluț.
Pentru prima dată la stomatolog
Cei mici au avut emoţii, însă n-au recunoscut nicio clipă. Pentru mulţi dintre ei a fost prima vizită într-un cabinet stomatologic. Emoţiile au trecut însă după primele minute, lăsând loc zâmbetelor. Au plecat cu ceva cunoştinţe în plus. Nu a fost cu note, dar a fost prima lecţie la stomatolog. Mai exact, cum ne spălăm corect pe dinţi? „Trebuie să ne spălăm întotdeauna pe verticală şi nu pe orizontală pentru a nu împinge resturile dintr-o parte în alta a gurii. Este indicat ca periajul să dureze 2 minute“, a declarat Dr. Laura Sandu.