Nu toți pacienții sunt egali când vine vorba de tratament cu medicamente de ultimă oră, scrie Politico.
Piața unică se află în centrul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de un tip de produs - medicamente care salvează vieți - fiecare țară lucrează pentru sine.
Pacienții din întregul bloc nu au aceleași medicamente disponibile atunci când se luptă cu boala. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă oră ca omologul său din Germania. Dacă cineva suferă de o boală care pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, aceasta este diferența dintre viață și moarte.
Factorii de decizie sunt conștienți de această loterie cu coduri poștale și doresc să o schimbe.
„Pacienții din statele membre occidentale și mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, acest număr este de până la 10%”, a declarat comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs din aprilie. „Acest lucru este cu adevărat inacceptabil.”
Un înalt oficial al UE a prezentat o propunere Comisiei de reformare a pieței farmaceutice din Europa, propunere al cărei scop principal este de a rezolva această problemă a accesului inegal. Ideea este de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de doi ani.
Este un instrument contondent pentru ceea ce experții spun că este o problemă complicată. Iar juriul încă nu va stabili dacă va funcționa.
Dar, pe măsură ce legiuitorii din Parlament încep îndelungate dispute cu privire la detaliile textului, iata cele mai mari obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor.
Banii
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt cu adevărat scumpe. Și există diferențe economice mari în cele 27 de țări ale UE – PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât al Olandei, de exemplu. Înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru îngrijirea sănătății – și medicamente – decât altele.
O analiză finanțată de industrie a pieței europene a medicamentelor împotriva cancerului de către Institutul Suedez pentru Economie a Sănătății (IHE) constată că cei mai buni cheltuitori Austria, Germania și Elveția au plătit între 92 și 108 EUR de persoană pentru medicamente pentru cancer, comparativ cu 13-16 EUR în Republica Cehă, Letonia și Polonia.
Cheltuielile mai mici se traduc în mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, de exemplu, utilizarea în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate.
„O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente (și potențial rentabile) din motive legate de accesibilitate”, scriu cercetătorii.
Negocieri secrete
Un motiv mai complicat constă în modul opac și idiosincratic în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai obișnuit mod de a negocia prețurile în Europa este că companiile farmaceutice negociază prețurile cu guvernele direct și în secret, astfel încât nicio țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament.
„Ele [companiile farmaceutice] aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țări cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului de Sănătate Publică din Austria. „În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și [țările] din Europa de Est, acestea sunt propuse într-o etapă ulterioară... în doi sau trei ani.”
Când lansează un nou medicament, companiile merg mai întâi în țările în care pot obține cel mai bun preț - de obicei cele mai mari și mai bogate -. Guvernele din aceste țări vor stabili un așa-numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acest preț este negociat în scădere în discuții confidențiale în care se convine asupra unei reduceri nedezvăluite. Procesul începe din nou cu următoarea țară, care folosește prețul public de referință ca punct de plecare.
Rezultatul este că negocierile se desfășoară în timp – iar țările cu piețele cele mai puțin atractive sunt ultimele în rând.
Birocrație
Pentru industria farmaceutică, de vină nu este căutarea de bani murdari ci grămada de documente implicate în determinarea guvernelor să plătească pentru un nou medicament.
„Solicitarea pentru [negocieri privind medicamentele] este un proces care consumă timp”, se arată într-o analiză publicată de lobby-ul farmaceutic EFPIA asupra cauzelor fundamentale ale întârzierilor în lansarea medicamentelor. „Fiecare țară necesită dezvoltarea unui dosar personalizat în limba locală și respectarea regulilor locale.”
În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile timpul pe care îl au țările pentru a ajunge la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament. Dar, în practică, permite „opriri de ceas” – în cazul în care această numărătoare inversă se îngheață atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.
O analiză a industriei a timpului mediu de acces pentru medicamentele personalizate împotriva cancerului în cinci țări a arătat că Danemarcei îi trebuie puțin peste patru luni pentru a decide dacă plătește pentru un medicament. Polonia, țara cu cele mai proaste performanțe, are nevoie de 30 de luni.
Soluția corectă?
Câteva remedieri sunt deja în lucru. Așa-numita Evaluare Comună a Tehnologiei Sănătății va produce o evaluare unică la nivelul UE a noilor medicamente pentru a ajuta țările să decidă cât să plătească – mai degrabă decât 27 de dosare naționale pentru fiecare medicament, așa cum este cazul în prezent. Prima evaluare comună este așteptată în 2025.
Grupuri regionale de țări, cum ar fi inițiativa Benelux din Belgia,Olanda, Luxemburg, Austria și Irlanda, au început să se unească pentru a cumpăra medicamente în comun, simplificând negocierile pentru producătorii de medicamente și întărind puterea de negociere a cumpărătorilor.
Dar propunerea de reformă farmaceutică a Comisiei Europene este cea mai ambițioasă soluție de până acum. Și, având în vedere că pachetul a văzut deja un puternic lobby al industriei împotriva mișcării de a forța lansările la nivel de bloc, legislațiile europene vor avea de așteptat.
