O femeie s-a vindecat miraculos de cancer cu un leac aflat de copiii ei

02 Iun 2015
O femeie s-a vindecat miraculos de cancer cu un leac aflat de copiii ei
Femeia era bolnavă de cancer în stadiu terminal, iar medicii îi mai dădeau doar câteva luni de trăit, însă a reuşit să se vindece în mod miraculos.

O casnică de 55 ani, din comuna Sadova, a uimit lumea medicală suceveană şi va face obiectul unor studii ştiinţifice, după ce, bolnavă fiind în stadiu terminal, a ocolit moartea în mod inexplicabil.

Deşi avea pelvisul plin de metastaze inoperabile, tumorile din corpul ei au dispărut ca prin minune, iar la mai bine de doi ani de la cumplitul diagnostic doctorii care au examinat-o au declarat-o perfect sănătoasă. 

În ianuarie 2013, Doina Lehaci s-a internat la Iaşi, pentru 15 şedinţe duble de radioterapie. A stat acolo timp de o lună. După ce s-a întors acasă a început să facă chimioterapie la spitalul Suceava. Șase şedinţe, câte una pe lună. A terminat cura de citostatice în iulie 2013.

Tratamentele ar fi trebuit să-i mai restrângă tumorile care nu puteau fi îndepărtate prin operaţie şi au fost greu de suportat, dar ea a rezistat. Pentru stoicismul de care a dat dovadă a fost răsplătită însă cu o sentinţă la moarte. Verdictul medicilor era clar: în următoarele câteva luni îşi va pierde viaţa. Ar fi abandonat lupta cu boala dacă nu ar fi fost copiii ei, care nu s-au putut împăca cu destinul implacabil al mamei lor. Ei au căutat şi alte soluţii decât cele oferite de medicina modernă, bazată pe dovezi ştiinţifice. Au început cercetările pe internet în speranţa găsirii unei terapii alternative care ar fi putut să le salveze mama. Iată ce tratament miraculos le-a salvat mama.

Citește continuarea pe ANTENA SATELOR


Te-ar putea interesa și:

Uluitor! Terapia cancerului pancreatic, descoperită de americani
Pătrunjelul, aliat în lupta cu cancerul
Top 6 simptome care ar putea anunţa un cancer
Combate cancerul și ține la distanță alte boli grave!
Vitamina D te poate proteja de cancerul de colon

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră