Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că vaccinarea este recomandată şi persoanelor care au avut COVID-19, întrucât imunitatea dobândită în urma bolii variază de la o persoană la alta. ”Chiar dacă extrem de rară, reinfectarea cu SARS-CoV-2 este posibilă”, au transmis specialiştii Ministerului.
”Vaccinarea este recomandată şi persoanelor care au avut COVID-19. Chiar dacă extrem de rară, reinfectarea cu SARS-CoV-2 este posibilă. Din cauza riscurilor crescute pe care le prezintă COVID-19, vaccinarea este recomandată şi persoanelor care au trecut deja prin boală. Imunitatea dobândită în urma bolii variază de la o persoană la alta”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că este foarte rar ca o persoană care s-a infectat cu SARS-CoV-2 să se reinfecteze în primele 90 de zile.
Anterior, într-o broşură pregătită pentru medicii de familie, Minsterul a explicat că recomandările actuale încurajează vaccinarea pacienţilor care au trecut prin boală, la minimum 4 săptămâni de la primul test PCR pozitiv în cazul pacienţilor cu formă uşoară şi la aproximativ 3 luni în cazul pacienţilor cu formă moderată, severă sau critică.