Un ordin de ministru care scurtează viaţa pacienţilor cronici !

11 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Un ordin de ministru care scurtează viaţa pacienţilor cronici !


Președintele FABC, Cezar Irimia, a declarat, vineri, într-o dezbatere, că prin actuala formă a ordinului sunt eliminaţi reprezentanții pacienților din aceste comisii, care până acum aveau rol de observator, dar şi mulţi reputaţi medici din motive de incompatibilitate. De exemplu, doi oncologi de talie internaţională, prof. dr. Alexandru Grigorescu şi prof. dr. Teodor Ciuleanu, şi-au dat demisia din comisia care elaborează protocolul pentru patologii oncologice, deoarece au legătură cu studii clinice şi ar exista suspiciunea favorizării unor companii.

"Acest ordin îndepărtează specialiștii de a face parte din comisii deoarece acele sublinieri de incompatibilitate și conflict de interese i-a determinat să își dea din nou demisia din comisii. Acest lucru ar trebui făcut cum se întâmplă la nivel european ori societățile de profil răspund de aceste protocoale, cu avizul Colegiului Medicilor, al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale, ori acest ordin să fie discutat din nou cu specialiștii pentru a fi modificat și pentru a nu mai fi eliminaţi din start", precizează preşedintele FABC, Cezar Irimia.

O altă propunere se referă la planificarea unor întâlniri ale comisiilor de specialitate cu reprezentanții pacienților, cel puțin o dată pe an, stabilirea unor termene clare pentru elaborarea protocoalelor terapeutice, precum și realizarea unor metodologii în vederea stabilirii numărului de pacienți eligibili pentru un tip de tratament.

În aceste condiţii, FABC a anunţat că va da în judecată Ministerul Sănătăţii, deoarece pune în pericol viaţa acestei categorii de pacienţi cărora li se refuză accesul la 12 medicamente anti-cancer noi din cele 21 de molecule incluse pe lista de medicamente în 27 iunie anul acesta.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră