Indicele de masă corporală (IMC) este în prezent indicatorul oficial pentru calcularea greutății corporale ideale, în funcție de înălțime. Potrivit unui studiu recent însă, IMC nu este suficient de precis în depistarea obezității la majoritatea persoanelor.
În urmă cu aproximativ 200 de ani, un matematician și statistician belgian pe nume Adolphe Quetelet, încercând să descrie caracteristicile „omului normal”, a observat că greutatea corporală a adulților, exprimată în kilograme, este aproximativ proporțională cu pătratul înălțimii acestora în metri – o măsurătoare care a ajuns să fie denumită indicele Quetelet.
Abia în 1972, când fiziologul dr. Ancel Keys a propus-o ca o estimare a grăsimii corporale, aceasta a primit un nume mai cunoscut: indicele de masă corporală, sau IMC.
Indicele de masă corporală (IMC) este un indicator al categoriilor de greutate care variază de la subponderalitate la obezitate și este utilizat pe scară largă pentru a evalua riscul diferitelor afecțiuni. Acesta se calculează prin împărțirea greutății unei persoane la pătratul înălțimii acesteia (greutate / înalțime2).
Acum, IMC este folosit peste tot, mai ales ca instrument de depistare a obezității. Astfel, un IMC mai mic de 18,5 indică o persoană „subponderală”, o „greutate sănătoasă” este considerată până la 24,9, „supraponderalii” se situează între 25 și 29,9, iar „obezitatea” este indicată de un IMC de 30 și peste.
Un IMC > 30 crește exponențial riscul de complicații și patologii asociate, dintre care cele mai grave sunt diabetul zaharat și bolile cardiovasculare.
Cu toate acestea, tot mai multe cercetări sugerează că IMC este insuficient pentru a prezice procentul de grăsime corporală.
Acest lucru se întâmplă deoarece IMC nu ține cont de distribuția grăsimii în jurul corpului, de masa musculară, de densitatea osoasă și de diferențele rasiale și sexuale.
În Statele Unite, IMC este utilizat pentru a determina eligibilitatea pentru medicamente pentru pierderea în greutate și poate afecta accesul la intervențiile chirurgicale de înlocuire a articulațiilor și la tratamentele de fertilitate.
„Este ușor de calculat și, în esență, nu costă nimic, așa că acest lucru îl face foarte greu de înlocuit”, a declarat pentru CNN dr. Jamy Ard, profesor de epidemiologie și prevenție la facultatea de medicină a universității Wake Forest.
Există însă tot mai multe voci, care susțin înlocuirea IMC ca măsură a riscului individual de sănătate în mod exclusiv.
La începutul lunii iunie, Asociația Medicală Americană (AMA) a adoptat o nouă politică privind acest indice, notând „limitările semnificative asociate cu utilizarea pe scară largă a IMC în mediul clinic” și citând „răul său istoric” și „utilizarea pentru excluderea rasială“.
„IMC se bazează în principal pe date colectate de la generațiile anterioare de populații albe non-hispanice”, a scris AMA.
Și în timp ce este „corelat în mod semnificativ cu cantitatea de masă adipoasă din populația generală”, a spus asociația, acesta “„și pierde predictibilitatea atunci când este aplicat la nivel individual”.
Într-un studiu recent, cercetătorii și-au propus să investigheze acuratețea indicelui de masă corporală (IMC) în depistarea obezității (procentului de grăsime corporală) în rândul adulților cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani.
Cercetătorii au constatat că IMC a prezis mai puțin de jumătate dintre persoanele cu obezitate, așa cum a fost estimat de procentul de grăsime corporală.
În timp ce doar 36% dintre participanți au fost clasificați ca fiind obezi în funcție de IMC, aproape 3 din 4 au fost considerați obezi în funcție de măsurile privind procentul total de grăsime corporală.
Constatările indică faptul că ar trebui considerate și alte măsurători suplimentare, în plus față de IMC, pentru a calcula greutatea sănătoasă.
Cunoașterea limitărilor IMC ca indicator de sănătate ar putea informa strategii mai eficiente de evaluare a greutății și a stării generale de sănătate.
„Studiul subliniază limitările IMC ca unică măsură a sănătății, evidențiind o posibilă nevoie de un sistem mai cuprinzător. Un astfel de sistem ar trebui să ia în considerare eventualele disparități de rasă sau etnice pentru o evaluare mai precisă a sănătății fiecărui individ”, a declarat dr. Wang Lushun, chirurg ortoped senior consultant în Singapore, neimplicat în studiu.
Cercetătorii și-au prezentat recent concluziile la ENDO 2023, reuniunea anuală a Societății americane de Endocrinologie, care a avut loc între 15-18 iunie, în Chicago.
Utilizarea IMC ca indicator al obezității
Pentru studiu, cercetătorii au analizat date de la 9.784 de participanți cu o vârstă medie de 39 de ani din cadrul Studiului NHANES (National Health and Nutrition Examination Survey ), în perioada 2011-2018.
Datele au inclus IMC și procentul de grăsime corporală calculat prin absorbție cu raze X cu dublă energie (DEXA).
Rezultatele IMC au fost grupate în categorii specifice fiecărei etnii.
S-a constatat că, 36% dintre participanți au avut un IMC de 30 sau mai mare, indicând obezitate.
Cu toate acestea, atunci când au fost evaluați în funcție de procentul de grăsime corporală, 74% dintre participanți au fost considerați obezi.
Mulți participanți cu un IMC pentru o greutate sănătoasă (18,5- 24,9) au fost clasificați ca fiind obezi atunci când a fost luat în considerare procentul de grăsime corporală, inclusiv:
- 27% dintre persoanele de culoare non-hispanice;
- 44% dintre persoanele albe non-hispanice;
- 49% dintre persoanele hispanice;
- 49% dintre asiatici;
„A fost foarte interesant de văzut că persoanele de culoare non-hispanice cu exces de greutate au avut șanse cu 58% mai mici de obezitate în comparație cu persoanele albe non-hispanice. Acest lucru s-ar putea datora distribuției genetice tipice a greutății”, a declarat dr. Erkeda de Rouen, medic certificat în medicina de familie, a diversității și a stilului de viață, care nu a fost implicată în studiu.
Dr. Shannon Aymes, profesor asistent de medicină, care se ocupă de gestionarea greutății la facultatea de medicină a UNC (Universitatea California din San Francisco, Statele Unite), a declarat că folosește IMC împreună cu alte criterii, cum ar fi Sistemul de clasificare a obezității din Edmonton, combinate cu o vizită la cabinet a pacientului de până la o oră, pentru a elabora un plan pentru fiecare pacient.
„Obezitatea, la fel ca toate bolile, este complexă și nu poate fi surprinsă cu o singură măsurătoare”, a spus ea, subliniind că există diferite niveluri de severitate.
„Există persoane cu un IMC ridicat care nu au nicio dovadă de boală asociată în mod obișnuit cu o greutate mai mare, cum ar fi hipertensiunea, apneea obstructivă de somn și diabetul zaharat de tip 2″.
„Dar există unele persoane cu un IMC modest ridicat”, a continuat ea, „care au tulburări metabolice care pot răspunde la pierderea în greutate”.
Noua politică a AMA recunoaște aceste limitări, menționând că IMC nu face diferența între masa corporală slabă și cea grasă și subliniază că nu ține cont de diferențele dintre grupurile rasiale și etnice, sexe și persoane de vârste diferite.
Femeile tind să aibă mai multă grăsime corporală decât bărbații, de exemplu, iar asiaticii au mai multă grăsime corporală decât albii, potrivit unui raport care susține schimbarea politicii AMA.
De asemenea, IMC nu ține cont de zona în care oamenii depozitează grăsime, lucru care a devenit un marker clar al riscului pentru sănătate în ultimele decenii, spune dr. Ethan Weiss, cardiolog specialist în prevenție la UNC.
„Dacă aveți multă grăsime în zona abdomenului și în jurul organelor, sau grăsime viscerală, practic, este un lucru rău”, a explicat el. „Dacă aveți grăsime în șolduri și în picioare, în coapse și în partea din spate, de fapt, nu numai că nu e rău, ci este chiar bine”, a declarat medicul pentru CNN.
Altfel spus, a precizat el, a avea un corp „în formă de măr” „reprezintă un factor de risc mai mare decât corpul în formă de pară”.
Și diferite grupuri tind să depună grăsimea în mod diferit: Femeile de culoare, a spus Ard, tind să transporte mai multă grăsime corporală în jurul șoldurilor și coapselor, în comparație cu femeile albe, care depozitează mai multă grăsime în centru, în jurul taliei, ceea ce crește riscul de boli de inimă și diabet de tip 2, la același IMC.
Acesta este punctul în care dependența de IMC poate dezavantaja anumite grupuri, a explicat medicul.
„Dacă IMC este folosit pentru a ajuta la determinarea ratelor de asigurare de viață, de exemplu, s-ar putea ca femeile de culoare care au o dimensiune corporală mai mare, dar sunt sănătoase din punct de vedere metabolic, să primească prime mai mari în comparație cu alte femei care ar putea avea un IMC mai mic, dar care au grăsime corporală în diferite regiuni”, a specificat medicul.
„Nu cred că IMC ca măsură în sine este rasistă”, a continuat el. „În general, nu este în regulă, din punct de vedere științific, să extrapolezi rezultatele de la un grup la altul fără a valida obiectivul științific în populația țintă”.
AMA sugerează că, alături de IMC, ar putea fi folosite și alte măsurători ale riscului pentru sănătate, cum ar fi circumferința taliei, măsurătorile grăsimii viscerale, compoziția corporală și factorii genetici și metabolici.
Limitările studiului
„Deși scanările DEXA sunt destul de sofisticate, ele nu pot diferenția grăsimea subcutanată, de cea intramusculară, de cea viscerală. Grăsimea viscerală este, în general, cea mai dăunătoare, așa că studiile viitoare ar trebui să o măsoare selectiv cu ajutorul unor scanări RMN sau CT”, a declarat dr. Aayush Visaria, medic rezident de medicină internă și cercetător în domeniul sănătății publice la facultatea de medicină Rutgers Robert Wood Johnson, unul dintre autorii studiului
„În studiul noistru care a analizat diferențele rasiale/etnice, nu am luat în considerare posibilii factori de confuzie, cum ar fi obiceiurile alimentare, modelele de activitate fizică, sănătatea somnului, toate acestea putând crește riscul de obezitate și putând determina diferențele observate între rase/etnii”, a precizat el.
De asemenea, cercetătorii au inclus o gamă largă de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, dar nu au dezvăluit distribuția vârstei lor. Pe măsură ce vârsta crește, metabolismul face contrariul, spun specialiștii.
Disparitatea de gen ar fi putut, de asemenea, să afecteze compoziția corporală, femeile având, de obicei, mai mult țesut adipos în zona coapselor și a taliei.
„În timp ce distribuția pe sexe a fost echilibrată, dimensiunea eșantionului pentru rasă/etnie a fost distorsionată, albii nehispanici reprezentând 61% din eșantion. Acest lucru ridică îngrijorări cu privire la generalizarea constatărilor la populația mai mare a SUA, în special pentru minoritățile etnice. Prin urmare, trebuie să fim precauți atunci când extrapolăm constatările studiului la grupurile etnice subreprezentate”, a declarat dr. Yvonne Covin, un medic de medicină internă din Dallas, Texas, care nu a fost implicat în studiu
Doar IMC nu este suficient pentru a evalua riscul de obezitate
„Multe inițiative de sănătate a populației folosesc IMC pentru a măsura succesul programului – constatările noastre sugerează că ar putea fi nevoie de o evoluție spre suplimentarea IMC cu alte instrumente pentru a măsura cu adevărat masa adipoasă”, a declarat dr. Visaria.
„Studiul arată că ne scapă un procent mare de persoane care ar putea avea un risc mai mare de afecțiuni de sănătate care sunt asociate cu obezitatea, cum ar fi diabetul, hipertensiunea și cancerul, având în vedere varietatea de persoane care au fost clasificate ca fiind obeze folosind IMC. Ar trebui să folosim alte măsurători, cum ar fi compoziția grăsimii corporale, pentru a determina depistările și intervențiile pentru pacienți”, a declarat la rândul său, dr de Rouen.
„Deși DEXA pentru analiza grăsimii corporale nu este utilizat pe scară largă în practica clinică de rutină, acest studiu întărește importanța luării în considerare a compoziției grăsimii corporale pentru consiliere și screening-uri preventive”, a declarat dr. Covin.
Potrivit acesteia, studiul pune la îndoială convențiile care se concentrează pe modificările stilului de viață și screening-urile preventive la pacienții cu IMC [mai mare sau egal cu] 30.
„Acest studiu evidențiază necesitatea ca medicii să acorde atenție pacienților cu IMC normal pentru detectarea timpurie a grăsimii corporale centrale pentru o intervenție promptă”, a concluzionat ea.
