Anchetele încep greu şi se termină şi mai greu de multe ori. Au trecut două luni şi jumătate de la dezastrul din Piatra Neamţ, iar cercetările nu au reușit să stabilească vinovaţi sau măcar cauza incendiului devastator. Spitalul are o nouă conducere care face planuri pentru a rezolva cât mai multe dintre probleme. Dar totul depinde de bani. Mulți bani, scrie stiri.tvr.ro.
Acestea sunt scene petrecute în urmă cu două luni și jumătate la Piatra Neamț. Zece bolnavi au murit în incendiul din secția ATI, iar un medic a fost grav rănit. Cauza dezastrului este şi acum o mare necunoscută, deşi au fost mai multe anchete şi controale.
Conducerea spitalului județean Neamț a fost schimbată, dar problemele au rămas. Un control ISU a scos la iveală nereguli şi în secția Pediatrie.
Conducerea spitalului spune că a contractat o firmă care va verifica toată rețeaua electrică și va propune soluții pentru rezolvarea problemele. S-au făcut calcule şi pentru cât ar costa renovarea tuturor corpurilor spitalului: şase milioane de lei, de aproape patru ori mai mult decât era prevăzut în bugetul Consiliului Județean.
Spitalul are acum disponibile 9 paturi de terapie intensivă pentru COVID. Se lucrează însă pentru ridicarea unei noi secții ATI, donată de Asociația Dăruiește Viața. Conducerea spitalului estimează că ar putea deveni funcţională în luna aprilie.