După Postul Pascal, evitați mezelurile, prăjelile, abuzul de ouă și ciocolată!

15 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
După Postul Pascal, evitați mezelurile, prăjelile, abuzul de ouă și ciocolată!

Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paștelui. Trecerea de la postul purificator  la alimentația mixtă ar trebui făcută treptat, adică să aducem inteligent sistemul nostru digestiv la programul obișnuit de lucru. Asta înseamnă că, în această noapte să mâncați cu măsură, preparate proaspete, pregătite acasă, și multe crudități. 

Punctul de interes maxim este carnea.  Sistemul digestiv, știți bine, a avut o perioadă mai liniștită și nu e cazul să-l agresați, bombardându-l cu preparate grele. Carnea să fie  slabă, de vită,  de pasare, preparată la cuptor (nu prăjită) cu spanac, ceapă, usturoi, leurdă. Astfel, toxinele din carne vor fi eliminate de vegetale. Mâncați în cantități rezonabile, cu garnituri ușoare și beți ceaiuri digestive.

Carnea roșie

“Mielul este încadrat la carnea roșie, o regulă de bun simț spune că trebuie mâncată o dată pe săptămână. Vor fi două sau trei zile în care sunt sărbătorile și în care evident că vom avea pe masă carne de miel, dar înțelept ar fi să ne oprim la această perioadă și să nu continuăm și după aceea cu alte sortimente de carne roșie. O altă caracteristică a cărnii de miel este că e de animal tânăr, ceea ce presupune că avem o cantitate mai mare de purine, ceea ce va duce la creșterea acidului uric în organism și o hiperglicemie latentă care poate declanșa o criză de gută. Criza de gută poate apărea foarte ușor în contextul unei mese abundente și mai ales și stropită cu alcool, cum sunt cele de sărbători, spune medicul Mădălina Indrie, specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. 

Dacă sunteți tentat să mai luați încă o felie de cozonac, renunțați și mâncați câteva felii de ananas. După lungul post al Paștelui, nutriționiștii ne recomandă să evităm mezelurile, abuzul de ouă și dulciuri. 

Astfel, veți ușura misiunea ficatului și a pancreasului, organe puse la grea încercare după perioada liniștită a postului. 

Este important să mestecăm bine mâncarea pentru că saliva înlesnește digestia: 10% din grăsimi pot fi digerate cu ajutorul enzimelor din salivă, venind astfel în ajutorul sistemului digestiv. 
În următoarele zile alternați carnea cu preparate din linte, fasole, salate.

După lunga perioadă de post, unele persoane se pot confrunta cu unele stări ciudate, de exemplu, că alimentele sunt grele, pline de toxine. Unele persoane au chiar au dureri de cap, stare de oboseală. Dacă tulburările persistă, beți ceaiuri digestive și prelungiți perioada de trecere ușoară de la post la alimentația mixtă. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră