Părintele Constantin Necula îi sfătuiește pe creștini să nu considere această perioadă ca fiind un mod de a ține o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie.
"A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit", a explicat preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.
"Postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii. Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii", a spus părintele, care a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.
"Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos", a afirmat Constantin Necula conform agerpres.ro.
Preotul a comparat Postul Paștelui cu o "operație pe conștiință deschisă".
"E foarte greu, cine a zis că e ușor? Nu există lucru bun făcut fără greutate. Este o operație pe conștiință deschisă. Dincolo de aceasta, postul înseamnă spovedanie, postul înseamnă așezarea conștiinței tale dinaintea conștiinței lui Dumnezeu, nu că în alte timpuri, nu doar în post, nu ar trebui să fie așa. Dar, o dată în plus, o reactivare a celulei duhovnicești a fiecărui organism uman contează de fiecare dată", a spus Constantin Necula.
Legat de încercările la care se spune că sunt supuși credincioșii în perioada postului, preotul a precizat că "postul nu e ceva spectaculos" și recomandă ținerea Postului Paștelui, alături de rugăciunile unui preot duhovnic.
"Putem fi mai încercați dacă nu suntem atenți și dacă facem din post un fel de drapel în vânt, desfășurat din când în când, spectacular. Postul nu are nimic spectaculos în el. Postul este un exercițiu al smereniei și orice încercare se vindecă cu dezîncercarea, pentru că de la Dumnezeu vin toate și spre Dumnezeu se îndreaptă toate. Sfatul meu prietenesc este ca să încercați de fiecare dată să postiți alături de rugăciunea unui duhovnic, cu nădejdea în Dumnezeu și niciodată socotind-o ca pe o sarcină de serviciu", a mai spus preotul Constantin Necula.