"Negociem încă de la înscăunarea dumneavoastră la ministerul pe care îl conduceţi şi astăzi, am dat dovadă de bună-credinţă, am încercat să găsim soluţii, dar de fiecare dată, după discuţiile purtate, am constatat că dumneavoastră nu v-aţi respectat întocmai promisunile", se spune în scrisoare.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas subliniază că au avut un calendar al acţiunilor sindicale, care îi permiteau ministrului Muncii să vină cu soluţii şi greva generală să nu fie declanşată.
"V-am invitat în mijlocul nostru să luaţi pulsul federaţiei şi să discutaţi cu oamenii din ţară care sunt ancoraţi la realitatea în care angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială îşi desfăşoară activitatea şi aţi văzut care sunt opiniile şi doleanţele lor. De bună-credinţă, am organizat un program de acţiuni sindicale care vă permitea să veniţi cu soluţii astfel încât greva generală să nu fie declanşată. Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei?”, au scris sindicaliştii.
În scrisoare, sindicaliştii insistă asupra modului abject în care au fost trataţi angajaţii din sistemul sanitar.
"Abject este modul în care dumneavostră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. Abject este modul în care v-aţi folosit de buna noastră credinţă şi aţi lăsat impresia că o să găsiţi toate pârghiile legale pentru a da curs solicitărilor membrilor noştri. Abject este să spuneţi că «este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri» şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs. Colegul dumneavoastră, ministrul Sănătăţii, ne-a dat în judecată şi este dreptul domniei sale. Însă va da în judecată toate cadrele medicale care vor renunţa să îşi desfăşoare activitatea dacă nu se iau măsurile corespunzătoare? O să fie aceştia hăituiţi aşa cum se întâmplă cu Federaţia Sanitas şi o să îi acuzaţi de afiliere politică? Sau pur şi simplu nu contează dacă pacienţii vor fi trataţi sau nu în condiţii corespunzătoare?”, au scris reprezentanţii Federaţiei Sanitas.
Înaceste condiţii, sindicaliştii îi solicită ministrului Dragoş Pîslaru să îşi dea demisia.
"În toate negocierile purtate, folosiţi expresiile «vom găsi soluţii» sau «nu există banii necesari», iar cadrele medicale trebuie să mai aştepte. (...) Probabil vă bazaţi pe faptul că nu ne îndurăm să întoarcem spatele pacienţilor noştri. Şi da, pacienţii au fost, sunt şi vor fi prioritatea noastră! Dar tot pentru ei, vom merge mai departe! Mergem mai departe, pentru că ne este ruşine să îi tot trimitem să îşi cumpere singuri materialele medicale şi tratamentul, pentru că noi nu le putem oferi! Mergem mai departe, pentru că am ajuns să ne îngropăm colegii din cauza epuizării fizice la locul de muncă! Mergem mai departe, pentru că singurii care pot dicta acţiunile Federaţiei sunt membrii Sanitas! Pentru toate acestea, domnule ministru, Federaţia Sanitas vă solicită astăzi să vă cereţi scuze faţă de angajaţii din sistemul de sănătate şi de asistenţă socială şi să vă daţi demisia ... de onoare”, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Sanitas.
Joi, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis că greva cadrelor medicale din Federaţia sindicală Sanitas este ilegală.
Sindicaliștii îl acuză pe ministrul Muncii că, deși au dat "dovadă de bună-credință" și au încercat să găsească soluții, de fiecare dată după discuțiile purtate au constatat că nu și-a "respectat întocmai promisiunile".
"Domnule ministru al Muncii, negociem încă de la înscăunarea dumneavoastră la ministerul pe care îl conduceți și astăzi, am dat dovadă de bună-credință, am încercat să găsim soluții, dar de fiecare dată, după discuțiile purtate, am constatat că nu v-ați respectat întocmai promisiunile. (...) De bună-credință, am organizat un program de acțiuni sindicale care vă permitea să veniți cu soluții astfel încât greva generală să nu fie declanșată. Considerăm că am urmat toți pașii prevăzuți de legislația în vigoare până la declanșarea grevei generale. Și răspunsul dumneavoastră? Am atras cadrele medicale într-un demers abject și cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populației??? Abject este modul în care dumneavoastră tratați angajații sistemului sanitar și de asistență socială. Abject este că ați tergiversat luarea unor decizii concrete și corecte pentru cadrele medicale. (...) Colegul dvs, ministrul Sănătății, ne-a dat în judecată și este dreptul domniei sale. Însă va da în judecată toate cadrele medicale care vor renunța să își desfășoare activitatea dacă nu se iau măsurile corespunzătoare? O să fie aceștia hăituiți așa cum se întâmplă cu Federația SANITAS și o să îi acuzați de afiliere politică? Sau pur și simplu nu contează dacă pacienții vor fi tratați sau nu în condiții corespunzătoare?", susțin sindicaliștii, într-un comunicat remis presei.
Reprezentanții federației spun că vor "merge mai departe" pentru că singurii care pot dicta acțiunile sindicatului sunt membrii SANITAS.
"Pentru toate acestea, domnule ministru, Federația SANITAS vă solicită astăzi să vă cereți scuze față de angajații din sistemul de sănătate și de asistență socială și să vă dați demisia... de onoare", se mai arată în comunicatul citat.