Într-un mesaj, formulat joi, dr. Dana Jianu, președintele Societății Române de Chirurgie Estetică (SRCE), ne recomandă să nu ne adresăm unor ”persoane care nu sunt chiar chirurgi plasticieni” și să nu cerem tratamente ”ostentative”, cu rezultate ce nu mai pot fi remediate.
"... Am și un mesaj pentru public, pentru a nu apela la persoane care nu sunt chiar chirurgi plasticieni, care nu sunt membri ai Societății Române de Chirurgie Estetică sau ai Asociației Române de Chirurgie Plastică din România, deoarece noi avem criterii de rigoare pentru calitatea actului medical. De asemenea, acele injectări care, de foarte multe ori deformează, deturnează frumusețea și armonia chipului uman. Și aici este un îndemn tot pentru public de a nu cere tratamente ostentative pentru că, de multe ori, medicii care doresc să satisfacă anumite cerințe, sau pur și simplu din interes material, pot să exagereze și, de mult ori, acele trăsături nu mai pot fi remediate", a subliniat dr. Dana Jianu, în cadrul Conferinței Societății Române de Chirurgie Estetică.
În privința complicațiilor, dr. Jianu a transmis că acestea pot fi grave de la orbire sau până la necrozarea unor părți din pielea pacientului, pledând pentru ”natural”, adică aspectul să nu fie într-atât de modificat încât să fie perceput ca o exagerare. În prezent, la noi, tratamentele injectabile, lipoaspirația, mărirea/micșorarea sânilor sunt tratamentele cele mai solicitate.
Prof. dr. Dan Enescu, președintele Asociației Chirurgilor Plastici din România, a precizat, în cadrul aceluiași eveniment, că, dacă în trecut, intervențiile chirurgicale reprezentau 70%-80%, în prezent proporția s-a inversat în favoarea procedurilor non-invazive. "Sunt intervențiile discrete, care îți aduc îmbunătățirile dorite, și intervențiile cu laserul, pe care le faci dimineața, iar seara pleci unde dorești", a spus prof. dr. Dan Enescu