Premierul a cerut Ministerului Sănătății ca, începând de luni, să recolteze probe pentru toate produsele folosite la dezinfecție, din toate spitalele din România. Probele prelevate din cele 50 de spitale vor fi testate la ICECHIM, primele rezultate fiind comunicate miercuri.
Premierul a mai declarat că a constatat că, în România, nu sunt laboratoare publice, acreditate, pentru testarea eficacității acestor produse, în afara celor private, ale companiilor care produc aceste substanțe.
În acest sens, premierul a anunțat că sunt două laboratoate care se află în pregătire pentru acreditarea lor pentru verificarea eficacității biocidelor.
De asemenea, premierul a cerut Ministerului Sănătății să vină cu un proiect de modificare a hotărârii de guvern prin care să crească exigența controlului și a procedurilor de monitorizare a biocidelor.
Premierul a anunțat că, în cursul zilei de luni, va organiza o întâlnire cu specialiști din sistemul medical și din afara acestuia, pentru a lua o serie de măsuri care să asigure recâștigarea încrederii pacienților.