În cadrul Congresului Național de Chirurgie, are loc prezentarea teoretică a noii tehnici de corectare a bolii de reflux gastroesofagian fără tăietură. Practic, săptămâna viitoare, la Spitalul de Urgență Floreasca vor fi efectuate primele intervenții de acest tip, în cazul a 10-12 pacieți, la care vor participa medici români și din SUA.
Profesorul doctor, președintele Societății Române de Chirurgie, ne-a precizat că este o vorba de o tehnică specială, fără tăietură. Endoscopul pătrunde prin gură și coboară în esofag, stomac, și, împreună cu dispozitivul Esophyix Z se fixeaxă în jurul cardiei, unde se efectuează actul chirurgical de reconstrucție a mucoasei valvei la nivelul cardiei. Inițial, boala de reflux esofagian se corecta prin chirurgie clasică, apoi laparoscopic. Comparativ cu aceste metode chirurgicale, noua metodă oferă pacientului multiple avantaje: pierderile de sânge sunt zero, riscul de infecții este mult redus și perioada de refacere a pacientului scade în mod considerabil. Noua metodă se adresează unei patologii selective, în boala de reflux esofagian, hernie hietală sub doi centimetri etc.
Boala de reflux esofagian apare prin trecerea conținutului acid sau alcalin al stomacului în esofag. Bolnavul acuză arsuri dureroase în zona din mijlocul pieptului, după ce a mâncat, are gust acru în gură, salivație accentuată, dificultăți de înghițire. Conținutul de suc excesiv alcalin sau acid poate produce leziuni la nivelul stomacului, ce pot evolua spre cancer.
Congresul Național de Chirurgie este prezidat de prof. dr. Mircea Beuran, eveniment la care participă 1.300 de medici primari, cadre universitare academice, din țară și din străinătate, studenți și rezidenți. Pe agenda Congresului sunt înscrise peste 570 de prezentări, în cadrul unui program științific complex: cursuri pre-congres, conferințe, mese rotunde etc. Congresul Național de Chirurgie are ca temă Chirurgia de azi, chirurgia viitorului și propune participanților un bilanț al noilor cuceriri tehnologice, dar și o previziune a viitorului în acest domeniu al elitelor din medicină.
Potrivit prof. dr. Mircea Beuran, o altă premieră a acestei ediții a Congresului o reprezintă sesiunea comună cu chirurgii militari – Conduita medicală în războiul modern -, în cadrul căreia se va prezenta un inventar al posibilităților pe care le oferă medicina militară la ora actuală.